
Politică
Rocadă „à la russe” în Turcia?
erdogan.jpg

"Nu voi depune candidatura mea. Mandatul meu expiră pe 28 august". Este ce a spus preşedintele Abdullah Gul, după o întalnire cu Erdogan la Istanbul. În acest fel, preşedintele Turciei dă de înţeles că lasă armele jos şi că nu se lansează în cursa pentru un nou mandat prezidenţial. Gul lasă astfel drumul deschis în cursa prezidenţială pentru premierul Recep Tayip Erdogan. Mâine, cel mai probabil, conservatorii îl vor nominaliza de altfel pe premier drept candidatul partidului la alegerile de pe 10 august. Dacă va deveni preşedinte şi nu există niciun motiv că s-ar putea întâmpla altfel, judecând după scorul obţinut de partid la municipale, atunci Recep Tayip Erdogan va deveni cel mai longeviv lider în exerciţiu al Turciei după fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.
Erdogan este deja la putrere de 11 ani, timp în care a reuşit să neutralizeze şi temuta armată, să readucă Islamul în viaţa publică într-o societate teoretic laică şi să supervizeze o creştere economică rapidă a Turciei. E de altfel intens criticat pentru că ar conduce ţara precum un sultan din vremurile apuse ale Imperiului Otoman.
Modificare a rolului preşedintelui
E foarte posibil, apreciază experţii, ca, după alegerile de pe 10 august, să asistăm de fapt la o rocadă între preşedinte şi premier. Adică modelul din Rusia, unde timp de un mandat Vladimir Puţin şi Dmitri Medvedev au făcut schimb de roluri deoarece Constituţia nu îi permitea lui Putin atât de multe mandate prezidenţiale consecutiv. La fel ca în cazul Rusiei, şi în Turcia, de foarte mulţi ani la rând, preşedintele şi premierul au aceeaşi culoare politică. Şi Abdullah Gul, şi Recep Tayip Erdogan fac parte din AKP, Partidul Justiţie şi Dezvoltare.
Deocamdată nu se ştie sigur dacă va exista această rocadă. Preşedintele Gul a fost întrebat în acest sens, dar a răspuns: "Sunt lucruri despre care se va vorbi mai târziu".
Reamintim că este pentru prima dată când turcii îşi aleg prin vot direct preşedintele. În ciuda tuturor scandalurilor, de corupţie, a felului în care a gestionat criza de la mina Soma, unde au murit 300 de oameni, tot Recep Erdogan rămâne favorit al scrutinului. Şi e aproape sigur că, dacă va câştiga, nu va păstra funcţia prezidenţială ca pe una ceremonială, cum a fost până în prezent, ci va modifica legile pentru a-şi asuma şi puteri executive, notează AFP.