Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Referendumul privind eutanasierea câinilor fără stăpân nu va mai avea loc

Anunţul a fost făcut marţi seară de primarul Capitalei Sorin Oprescu.
El a spus că referendumul local privind eutanasierea câinilor vagabonzi nu va mai avea loc, ca urmare a adoptării de către Camera Deputaţilor a legii referitoare la problema patrupedelor fără stăpân.

Oprescu a precizat că, urmare a demersului legislativ din Camera Deputaţilor, a invitat liderii de grup din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi i-a consultat cu privire la oportunitatea organizării referendumului, iar aceştia au fost de acord că acesta nu mai trebuie să aibă loc.

Primarul general a precizat că decizia de anulare a referendumului va fi luată de consilierii generali într-o şedinţă de îndată convocată pentru miercuri. Şedinţa va avea loc la ora 12.00.

Sorin Oprescu a mai spus că legea adoptată marţi în plenul Camerei Deputaţilor "răspunde în mare parte solicitărilor" municipalităţii legate de problema câinilor vagabonzi.

"Azi avem o lege care răspunde în mare parte solicitărilor noastre şi ne permite să lucrăm. Pentru că Parlamentul a reacţionat prompt la solicitarea noastră, am chemat liderii de grup din Consiliul General al Municipiului Bucureşti. I-am anunţat convocarea şedintei de îndată pentru mâine (miercuri), pentru anularea referendumului. Sper ca legea să devină funcţională rapid. Să fie promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial, ca să putem acţiona în baza ei", a declarat Oprescu.

Edilul-şef al Capitalei a adăugat că, de marţi, a crescut "semnificativ" capacitatea de prindere a câinilor vagabonzi din Capitală. "Oricum, de astăzi, a crescut semnificativ capacitatea de capturare şi echipele acţionează în teren. Veţi primi informări periodice privind rezultatele acestor acţiuni complexe", a spus el, într-o declaraţie de presă făcută la sediul municipalităţii.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân care stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în 6 septembrie, organizarea unui referendum local, prin care cetăţenii să se pronunţe în favoarea sau împotriva eutanasierii câinilor comunitari, data stabilită a scrutinului fiind 6 octombrie. Bucureştenii au fost astfel chemaţi să se pronunţe prin "da" sau "nu" la întrebarea "Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător capturaţi pe domeniul public al Municipiului Bucureşti şi neadoptaţi în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?".

În Bucureşti există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalităţii de a caza în adăposturi aceste animale este mult mai mică decât numărul de animale aflate în libertate, au arătat iniţiatorii proiectului de hotărâre privind organizarea referendumului local.

Oprescu a făcut această propunere după ce Ionuţ Anghel a murit, în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Decizia CGMB privind referendumul a fost urmată de mai multe proteste de stradă, organizate atât de persoane care cer rezolvarea problemei câinilor vagabonzi prin strângerea acestora de pe străzi, dar şi de cei care se opun eutanasierii maidanezilor.