Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tăriceanu strânge semnături pentru suspendarea lui Băsescu

Votul în Parlament ar urma să aibă loc pe 26 septembrie, iar referendumul pentru demitere ar urma să fie programat pentru 2 noiembrie, dată care coincide cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.  Preşedintele Senatului începe luni să strângă în mod oficial semnături pentru iniţiativa sa vizând o nouă suspendare a preşedintelui. Deocamdată doar premierul Victor Ponta spune că PSD va analiza acest demers pe care îl consideră serios. « Orice zi în plus fără Traian Băsescu în funcţie este un rău mai puţin » pentru că acesta încalcă Legea fundamentală, a declarat Ponta la Antena 3.

 În schimb, cum era de aşteptat, președintele PDL, Vasile Blaga, spune clar că PNL și PDL nu sunt interesate de demersul de suspendare, pe care o califică drept citez „parf în ochii românilor”. În schimb, opoziţia e mai interesată să pună capăt abuzurilor actualei guvernări drept care va depune până la sfârşitul săptămânii o moţiune de cenzură îndreptată împotriva ordonanţei de urgenţă privind migrarea aleşilor locali, a anunţat liderul PDL.

Nici UDMR nu va susține demersul lui Călin Popescu Tăriceanu de suspendare din funcție a șefului statului. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că ”preocuparea ar trebui să fie viitorul, nu trecutul, iar Traian Băsescu reprezintă trecutul”. Călin Popescu Tăriceanu spune însă că demersul său vrea să sancţioneze abateri grave dintre care ultima ar fi fost intervenţia lui Băsescu la Bruxelles împotriva nominalizării Corinei Creţu pentru un post de comisar european.

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu are nevoie de o treime din semnăturile parlamentarilor pentru a-şi putea trimite cererea mai departe la Curtea Constituţională. Să mai spunem că Tăriceanu, candidat în alegerile prezidenţiale, spune că – în caz de reuşită – nu va asigura preşedinţia interimară a ţării ci va lăsa acest lucru în sarcina preşedintelui Camerei.

Preşedintele Traian Băsescu declara, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcţie, că intră în campanie "şi nu o să le fie bine", el adăugând că în campanie are "capacitate uriaşă de revitalizare".