Bǎtǎlia pentru Kobane, departe de a fi un simbol al luptei pentru libertate

Principala formaţiune politicǎ a kurzilor sirieni se numeşte Partidul Uniunii Democratice, şi ea are un "braţ armat" numit Unitǎţile de protecţie ale poporului. Ambele sunt afiliate Partidului Muncitorilor din Kurdistan, principala formaţiune a kurzilor din Turcia, mişcare pe care Ankara o considerǎ ca fiind teroristǎ. Nu întîmplǎtor Turcia a ezitat atît de mult înainte de schiţa un gest în favoarea kurzilor care rezistǎ la Kobane. Ambasadorul Turciei la Paris, Hakki Akil spunea luni 20 octombrie, pe postul nostru de radio Radio France Internationale: "Ceea ce se întîmplǎ la Kobane astǎzi este cǎ douǎ grupuri teroriste încearcǎ sǎ obţinǎ controlul acestei regiuni. Ele nu se luptǎ pentru drepturile omului, ele nu se luptǎ pentru democraţie, ele nu se luptǎ pentru a avea un guvern democratic la Damasc. Ele se luptǎ, din nefericire, doar pentru controlul acestei regiuni. Noi,  statul turc, nu putem trimite arma noastrǎ pe teritoriul sirian pentru cǎ nu existǎ nici o legitimitate internaţionalǎ." 

 Iatǎ deci poziţia oficialǎ a Turciei, exprimatǎ de ambasadorul ei la Paris.

Presa francezǎ subliniazǎ în context, din nou, cǎ respectivul conflict rǎmîne extrem de complicat, deşi toatǎ lumea este de acord cǎ Organizaţia Statul islamic reprezintǎ o formǎ de barbarie fǎrǎ precedent care trebuie lichidatǎ. Trimisul special în Turcia al cotidianului Libération aratǎ într-o corespondenţǎ cǎ formaţiunea kurzilor sirieni, care a administrat oraşul Kobane înainte de atacul lansat de jihadişti, a recurs şi ea la metode totalitare şi violente, la acte de torturǎ şi la execuţii sumare.

Si nu este exclus ca în noile condiţii americanii sǎ exercite presiuni asupra kurzilor sirieni şi turci, mai precis asupra celor douǎ partide care revendicǎ ideologia marxist-leninistǎ, de a opera un viraj democratic. Ankara cere în orice caz în mod deschis acest lucru.

Ankara are deja experienţa unei lungi înfruntǎri armate cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Insurecţia acestuia, lansatǎ în 1984, s-a soldat cu 40 000 de morţi şi nu le-a adus practic nimic kurzilor turci, decît apelativul de "terorişti". Convertirea lor la lupta politicǎ nu este însǎ un lucru uşor, mai ales într-un context regional atît de complicat.  

Marea tragedie a acestui oraş, Kobane, care numǎra 70 000 de locuitori înainte de rǎzboi şi care era a treia mare aglomeraţie kurdǎ în nordul Siriei, tragedia sa deci este cǎ pînǎ la revolta anti-Bachar al-Assad a fost condus cu o mînǎ de fier de regimul de la Damasc, pentru a fi condus apoi cu o mînǎ de fier de formaţiunea kurdǎ teleghidatǎ de Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

Libération citeazǎ un comentariu fǎcut de un sirian refugiat în Turcia: dacǎ formaţiunea kurdǎ cîştigǎ lupta pentru Kobane, este greu de crezut cǎ ea va instaura un spaţiu de libertate în regiune, va avea mai degrabǎ argumente sǎ fie şi mai autoritarǎ, în numele sacrificiului fǎcut. De unde întrebarea, cine ar trebui sǎ cîştige bǎtǎlia pentru Kobane pentru ca acest oraş, simbol al multor orori, sǎ devinǎ şi un simbol al libertǎţii?