Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce prevede acordul asupra programului nuclear iranian?

iran_2.jpg

Discuţii la Geneva între liderii mondiali şi negociatorii iranieni (Sursa: Reuters)

Casa Albă a prezentat, sâmbătă seară, principalele puncte ale acordului asupra programului nuclear al Teheranului, încheiat între Iran şi Grupul 5+1 (Statele Unite ale Americii, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania). Conform acordului parafat la Geneva, Iranul este de acord, printre altele, să renunţe la îmbogăţirea uraniului la niveluri de peste 5%, prag considerat esenţial de specialişti în procesul de obţinere a armei atomice.

Potrivit unui comunicat al preşedinţiei americane, citat de Mediafax, Iranul:

- a acceptat să înceteze orice îmbogăţire a uraniului "la nivelul de peste 5% şi să desfiinţeze procesul tehnic necesar îmbogăţirii la nivelul de peste 5%",

- "s-a angajat să-şi neutralizeze stocul de uraniu îmbogăţit la un nivel de până la 20% diluându-l",

- "nu va construi noi centrifuge pentru uraniu şi va întrerupe avansarea către punerea în funcţiune a unui reactor în uzina (nucleară) de la Arak pentru producerea de plutoniu",

- "nu va construi vreo uzină capabilă (...) să extragă plutoniu din combustibil uzat",

- "va permite accesul zilnic la instalaţiile sale unor experţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Energie Atomică (AIEA) şi va comunica date cu privire la funcţionarea reactorului de la Arak".

De cealaltă parte, membrii Grupului 5+1:

- vor consimţi la o relaxare a sancţiunilor, "limitată, temporară, ţintită şi care va putea să fie anulată", echivalentă sumei de aproximativ şapte miliarde de dolari,

- nu vor impune noi sancţiuni în perioada ferestrei de şase luni, dacă Iranul îşi respectă angajamentele,

- vor suspenda "anumite sancţiuni impuse asupra aurului şi metalelor preţioase, sectorului auto şi exporturilor petrochimice ale Iranului" şi vor permite "reparaţii şi inspecţii în Iran pentru anumite companii aeriene iraniene"

- vor debloca suma de aproximativ 4,2 miliarde de dolari, produsă de sancţiunile impuse asupra vânzărilor de petrol iranian.

În schimb, cea mai mare parte a sancţiunilor americane, comerciale şi financiare, vor rămâne în vigoare în următoarele şase luni, la fel ca sancţiunile decise de către Consiliul de Securitate al ONU.