Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce va conține raportul despre activitatea CIA

feinstein.jpg

Dianne Feinstein, lidera Comisiei senatoriale pentru Informații

CIA și-a sporit securitatea din jurul obiectivelor sale din mai multe zone ale lumii, în așteptarea publicării de către Congres a raportului ce detaliază metodele sale de interogare după atentatele din 11 septembrie 2001. Mai mulți politicieni și chiar aliați ai Americii au încercat să oprească apariția documentului , care se referă în special la metodele de tortură ale agenției și ar putea declanșa acte de violență la adresa Agenției americane, dar și la adresa țărilor care au ajutat SUA în lupta contra terorismului.

Raportul va fi publicat astăzi după mai multe luni de negocieri și va atrage atenția întregii lumi asupra Agenției Centrale de Informații, aducându-i, probabil, prejudicii de imagine considerabile, comentează “The Guardian”. Există însă și riscul unor acțiuni violente și din acest motiv unele ambasade și alte instituții au luat măsuri de securitate suplimentare, a explicat Casa Albă. Însă și aliați ai Americii în acest război contra terorii precum Marea Britanie se tem în egală măsură de represalii.

Raportul ar conține date importante despre metodele de interogare ale Agenției, în special, metodele de tortură, dar și despre închisoarile sale secrete din Polonia, Afganistan, Thailanda etc. Sunt aşteptate detalii despre metode controversate utilizate de agenţi operativi CIA într-un efort de a obţine informaţii de la "suspecţi foarte valoroşi". Există însă și o recunoaştere a faptului că aceste interogatorii în forţă nu au condus la rezultatele dorite.

Iar asta rezultă doar din cele câteva sute de pagini care vor fi publicate. Alte câteva mii vor rămâne clasificate, după cum a decis chiar Comitetul pentru Informații din Senat.

Barack Obama a pus capăt programului CIA după ce s-a instalat la Casa Albă, în ianuarie 2009, şi a recunoscut că metodele folosite pentru interogarea deţinuţilor din Al-Qaida sunt asimilabile torturii.

În timpul preşedinţiei lui George W. Bush, în cadrul operaţiunii CIA împotriva Al-Qaida, aproximativ 100 de suspecţi de terorism au fost deţinuţi în "închisori secrete" în afara teritoriului Statelor Unite, inclusiv în România. George W.Bush le-a luat de altfel apărarea duminică agenților CIA, care sunt, în opinia lui, “patrioți”.