Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bugetul SUA, aprobat cu câteva ore înainte de intrarea în blocaj

nancy_pelosi.jpg

Lidera democraților din Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi

America a evitat la mustață un nou blocaj fiscal la nivel federal. Camera inferioară a Congresului a votat legea bugetului cu doar câteva ore înainte de termenul-limită. Dincolo de acest dead-line, unele agenții și proiecte ar fi rămas în incapacitate de plată. Noul buget e în valoare de 1,1 trilioane de dolari.

 

Legea bugetului, propusă de republicani în această formă, a trecut de Camera Reprezentanților (controlată tot de republicani), doar după ce președintele Barack Obama le-a cerut democraților să sprijine măsura, relatează BBC. Așa că în cele din urmă bugetul a obținut 219 voturi pentru și 206 împotrivă. Bugetul abia aprobat de Camera inferioară ar trebui să treacă fără probleme și de Senat până mâine. În acest fel, va fi acoperit mare parte din necesarul guvernamental până în septembrie 2015. Unele domenii vor primi însă doar finanțare pe termen scurt.

Noul buget acordă însă finanțarea urgentă cerută d eBarack Obama, inclusiv fondurile necesare pentru combaterea Ebola în Africa de Vest și pentru raidurile efectuate de aviația americană în Irak și Siria contra grupării statul islamic

Din tabăra democrată, doar 57 de deputați au votat pentru lege, dar ceilalți au fost iritați de apelul președintelui. Nemulțumirea cea mai mare a fost însă cauzată de concesiile făcute republicanilor, de pildă blocarea anumitor reglementări ale Agenției pentrru Protecția Mediului ori măsuri care vor șubrezi prevederile din domeniul buirsier, inclusiv slăbirea restricțiilor impuse comerțului cu produse financiare derivate. Acestea, dar și altele sunt văzute drept un cadou făcut Wall Street-ului.

De partea cealaltă, nici republicanii nu sunt mulțumiți. Mai mulți republicani au argumentat că acordul nu merge destul de departe pentru a limita planul liderului de la Casa Albă de a acorda vize de muncă pentru milioane de muncitori aflați ilegal în Statele Unite.

Reamintim că guvernul federal a intrat în incapacitate de plată parțială în octombrie anul trecut, când congresmenii nu au reușit să se înțeleagă pentru a trece noul buget. Din acest motiv, peste 700.000 de funcționari au fost trimiși în concediu fără plată, parcuri naționale și obiective turiste au fost închise temporar. Preşedintele Barack Obama a anunţat că va promulga măsura, în pofida opoziţiei a numeroşi congresmeni din partidul său.