Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Băsescu, la ieșirea de la Parchet: "Nu îmi este frică de lege"

Fostul preşedinte Traian Băsescu a ieșit, marți, după aproximativ două ore de la Parchetul instanţei supreme, unde a fost audiat în dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuză de şantaj, el spunând că a dat o declarație completă ”pentru a clarifica lucrurile” și că nu îi este frică de lege. Atât la intrare cât și la ieșire el a fost huiduit şi fluierat de mai mulţi oameni.

Potrivit Mediafax, Traian Băsescu a fost aşteptat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) de mai multe persoane care, în momentul în care a coborât din maşină, l-au huiduit şi fluierat, strigând "Băsescu, la puşcărie!".

 

Întrebat, la intrarea în sediul PICCJ, cum vede noua postură în care se află, fostul şef al statului a răspuns: "Este una normală în România".

 

La Parchetul instanţei supreme se află şi avocatul lui Traian Băsescu, care va asista la audierea fostului preşedinte.

 

Fostul preşedinte a fost și în 18 martie la Parchetul instanței supreme, însă atunci el nu a fost audiat, ci doar i s-a adus la cunoştinţă faptul că este urmărit penal pentru şantaj, precizează Mediafax.

 

Parchetul ICCJ a dispus, în 11 martie, începerea urmăririi penale pe numele lui Traian Băsescu.

 

Anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate.

 

Cercetările în acest dosar fuseseră suspendate de procurori până la finalizarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu.

 

Parchetul instanţei supreme anunţa, în 18 aprilie 2014, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele are imunitate.

 

Scandalul Băsescu - Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.

 

Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este "o şantajistă de profesie". "Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a precizat Băsescu.

 

Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe "senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze. Băsescu a ţinut totodată să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.

 

Gabriela Firea a reacţionat în 14 aprilie, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".

 

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, în seara zilei de 13 aprilie 2014, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.

 

"Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", scria Gabriela Firea, pe Facebook.

 

Ulterior, senatorul PSD a depus, în 16 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.

 

În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva lui Traian Băsescu, depus în 17 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme.

 

Premierul Victor Ponta a spus atunci că a semnat documentul şi a precizat că gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României. Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală formulată pe numele lui Traian Băsescu.