Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


APADOR-CH: Declarația lui Ion Iliescu dă cu atât mai mult temei autorităților să desfășoare o cercetare

diana_hatneanu.jpg

Diana Hătneanu, reprezentanta APADOR-CH
Diana Hătneanu, reprezentanta APADOR-CH

Ion Iliescu a recunoscut, pentru săptămânalul Der Spiegel, existența închisorii secrete CIA, în România. Cu ce schimbă, concret, această recunoaștere din partea unui fost șef al statului datele problemei pentru România, având în vedere că autoritățile de la București au negat tot timpul existența acestui program al CIA? Declarația lui Ion Iliescu dă cu atât mai mult temei autorităților îndreptățite să desfășoare o cercetare, spune, la RFI, Diana Hătneanu, de la APADOR CH.

“După ce a apărut și raportul Senatului american, s-a micșorat oricum vehemența cu care autoritățile negau programul CIA pe teritoriul României. Iar declarația lui Ion Iliescu dă cu atât mai mult temei autorităților îndreptățite să desfășoare o cercetare”, spune, la RFI, Diana Hătneanu, de la APADOR CH. Pot exista însă și sesizări din oficiu. Există cel puțin un dosar la Parchet, după plângerea depusă de Muhammad Al-Nashri, mai spune la RFI reprezentanta APADOR CH.

Reamintim, e vorba de un saudit suspectat de terorism deţinut în prezent la penitenciarul american Guantanamo Bay și transferat la un moment dat și pe teritoriul României. Ulterior, acesta a depus plângere penală, însă, deși au trecut trei ani de la deschiderea anchetei, până acum nu există nicio concluzie din partea Parchetului.

Pe 17 septembrie 2013, fostul consilier prezidenţial Ioan Talpeş a fost audiat la Parchetul instanţei supreme, în calitate de martor, în dosarul în care Muhammad al-Nashiri a reclamat presupusa deţinere a sa într-o închisoare CIA din România. În mai 2012, avocatul sauditului suspectat de terorism a înaintat în numele acestuia o plângere penală procurorului general al României, în care reclama detenţia secretă, rele tratamente aplicate clientului său, precum şi procedura de extrădare.

Solicitarea APADOR –CH către Parchet privind stadiul cercetărilor, formulată în luna ianuarie a acestui an, nu a primit nici până acum un răspuns, explică Diana Hătneanu.

Oricum însă, în acest moment, pentru autoritățile române devine mult mai greu să nege existența programului CIA, o dată ce există pe masă raportul Senatului american și declarațiile mai vechi ale lui Ioan Talpeș, care încep să se suprapună cu cele ale lui Ion Iliescu, potrivit Dianei Hătneanu.

 

Interviu Diana Hatneanu