Legile Big Brother: “Până acum nu s-au realizat promisiunile de transparență”

Vi se pare că noua formă a legii oferă într-adevăr garanții că nu vor mai exista abuzuri?

Până nu vedem proiectul, nu ne putem pronunța.

Însă ce ar trebui să conțină, în opinia dumneavoastră, pentru a limita la maximum eventuale abuzuri?

În primul rând, din ce înțeleg, nu e vorba de o nouă lege, ci de un proiect de modificare a legii privind comunicațiile electronice. Ceea ce ar fi, la nivel de principiu, foarte bine.

După ce legile au fost respinse la începutul anului de Curtea Constituțională, s-a înființat acel comitet condus de SRI, pentru consultări cu societatea civilă. Au avut loc într-adevăr aceste consultări?

Comitetul exista, din punct de vedere legal – comitetul de coordonare – COSC prescurtat, și este prezidat, teoretic, de secretarul CSAT, iar coordonarea tehnică este a SRI. Iar din el mai fac parte alte instituții cu rol în asigurarea securității cibernetice, cum ar fi Ministerul de Interne, Ministerul Comunicațiilor ș.a.m.d. Da, au avut loc consultări în acest cadru , inclusiv cu societatea civilă. Ce știu este că de principiu s-a agreat că  nu este nevoie de o nouă lege a retenției datelor, atâta vreme cât este neconstituțional să reții alte date decât cele reținute de furnizorii de  servicii în comunicațiile electronice, că acest lucru – accesul la datele din comunicațiile electronice – se poate face prin intermediul acelei legi care reglementează comunicațiile electronice. În plus, a fost un angajament de principiu privind transparența procesului de legiferare în acest domeniu. Cu excepția acestui punct, cel legat de  transparență, din ce reiese până acum, promisiunile ar fi fost respectate, inclusiv că nu se va reveni cu o nouă lege.

Ce înseamnă exact, dacă e să ne uităm la comunicatul Președinției, că accesarea datelor cu caracter personal se va face într-un cadru strict delimitat de instanța de judecată sau cu acordul prealabil al unui judecător ?

Aceasta este o frază care sună foarte bine și așa ar trebui să fie, pentru că, până la urmă, accesul la datele cu caracter personal, dacă nu este  protejat prin obligația de a fi supus controlului unei instanțe judecătorești, reprezintă o încălcare a dreptului la viață privată. Însă trebuie văzut tot proiectul, pentru că, de multe ori, dacă scoți din context o singură frază, nu este chiar același lucru cu a citi un întreg document.

Putem spune că  întreaga dezbatere pe legile Big Brother s-ar înscrie într-o tendință la nivel european ?

Mai degrabă prin acest demers, de modificare a legislației, încearcă să se acopere desființarea legii privind retenția datelor, care era neconstituțională. Numai că, o dată cu desființarea legii privind retenția datelor, nu mai există posibilitatea accesării nici a acelor date care există și care într-adevăr ar putea fi necesare în anumite anchete penale. S-a produs un mic declic acolo, prin faptul că a fost abrogată Legea 82, în coroborare cu faptul că, în Codul de procedură penală,un articol spune că accesul la date se face în baza legii 82. Și atunci, nemaiexistând Legea 82 – din punctul meu de vedere, era foarte simplu: să se modifice și trebuie să se modifice articolul din Codul Penal care prevede condițiile la accesul la date cu caracter personal și adăugarea de garanții suplimentare în legea privind comunicațiile. Însă, încă o dată o spun, trebuie văzut proiectul și din punctul nostru de vedere, el nu ar trebui depus direct la Parlament și intrat în circuitul legislativ.

După ce va fi publicată, dacă va fi, această nouă formă a legii, vor mai exista consultări cu societatea civilă sau se duce direct în Parlament, la vot?

 Ăsta este marele semn de întrebare.  Promisiunile de transparență nu s-au realizat până în acest moment. Pentru că, fiind o lege care afectează direct comunicațiile electronice și mai știind și că ministerul  care se ocupă cu comunicațiile electronice este parte a comitetului de la Cotroceni, din punctul nostru de vedere, acest proiect de lege ar fi trebuit să fie asumat de ministerul respectiv, supus dezbaterii publice conform Legii 52/2003 și apoi eventual trimis în Parlament sub forma unui proiect de lege asumat de Guvern.  Însă din informațiile care reies până astăzi, se poate înțelege că proiectul de lege, fiind asumat de partide politice, ar putea intra direct în procedura legislativă din Parlament. Aceasta, deși are niște reguli de transparență, este mai puțin accesibilă societății civile și, prin societate civilă, înțeleg nu doar organizațiile nonguvernamentale, ci toți cetățenii sau orice fel de alte structuri asociative interesate de subiect. Cea mai bună soluție ar fi asumarea la nivel ministerial și publicarea spre dezbatere publică timp de 30 de zile. Demersul de la Cotroceni, care a fost unul destul de lung – consultările au început undeva la începutul anului – a fost anunțat public doar prin două comunicate, unul referitor la faptul că a avut loc o consultare cu societatea civilă, altul, cel de azi cu partidele și atunci, nu putem ști care sunt motivațiile lui. Iarăși, dacă s-ar respecta prevederile legii privind transparența decizională și am vedea proiectul în dezbatere publică, ar trebui să-l vedem și cu o expunere de motive, adică un document în care să se explice de ce este nevoie de aceste modificări.