Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Klaus Iohannis, nemulțumit de inițiativele premierului

Relația instituțională între președinție și premier nu funcționează așa cum ar trebui, acuză Klaus Iohannis. Nu am consultări săptămânale cu premierul Victor Ponta, ci consultări în ”formate politice”, precizează președintele, care a lansat atacuri la adresa mai multor inițiative ale lui Victor Ponta.

În momentul de faţă nu există consultări săptămânale cu premierul Victor Ponta, susține președintele, care vorbește de consultări în ”formate politice”, precizând că este o relaţie instituţională, cu sincopele de rigoare dar şi cu unele părţi bune.

Zilele trecute administraţia prezidenţială admitea implicarea activă în desemnarea ambasadorilor. Nu a fost însă la fel în toate situaţiile, a punctat preşedintele.

Premierul Victor Ponta a plecat astfel ”pe cont propriu” în turneul pe care le-a efectuat în mai multe state arabe, deşi a informat preşedinţia la revenirea în ţară că a avut ”nişte discuţii senzaţionale”. Întrebat dacă a avut discuţii prelabile cu premierul înainte de plecarea în turneul pe care l-a efectuat în mai multe state arabe, preşedintele a declarat: ”Primul-ministru, Victor Ponta a plecat pe cont propriu, nu a discutat cu mine în prealabil vizita pe care a făcut-o în statele din Arabia. M-a informat după ce a revenit în ţară că a fost acolo şi că a avut nişte discuţii senzaţionale, nu ştim exact despre ce, dar se pare că au fost foarte bune”.

”Este o metodă inedită de a face politică externă, fiecare de capul lui”, a comentat şeful statului adăugând că ”probabil aşa a înţeles premierul Victor Ponta că trebuie să se întâmple politica externă”.

Întrebat cum doreşte să regleze aceste dinsfuncţionalităţi între cele două instituţii, Iohannis a răspuns: ”Foarte simplu, nu solicit lucruri extraordinare şi nici complicate. Solicit lucruri pe care şi domnul prim-ministru ar putea să le facă. O discuţie lămuritoare, înainte, ar putea ajuta”.

Şeful statului a avut şi obiecţii legate de actul de guvernare. Astfel, Klaus Iohannis s-a plâns că guvernul a pregătit prost implementareea programului privind cardul de sănătate. ”E un scandal public”, a declarat şeful statului.

În fine, președintele s-a arătat nemulţumit şi de activitatea parlamentară a PSD, criticând deschis modificările propuse la Codul Penal şi cel de procedură penală, pe care le-a calificat drept ”neavenite”.

”După părerea mea, lupta anticorupţie trebuie să continue în toată forţa şi cu toată forţa”, a spus preşedintele Iohannis.

Vă amintim, mai mulți deputaţi PSD au iniţiat un proiect care prevede că măsurile preventive pot fi dispuse doar dacă există ”probe concrete din care rezultă dincolo de orice îndoială că persoana a făcut infracţiunea”.

MCV trebuie finalizat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Mecanismul de Cooperare şi Verificare este un instrument care şi-a dovedit utilitatea şi care trebuie să ajungă la finalizare, precizând că acest lucru nu se va întâmpla de azi pe mâine, ci în câţiva ani.

”MCV-ul este un instrument care şi-a dovedit utilitatea dar care, aşa cum am discutat şi cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu reprezentanţii Consiliului European, trebuie să ajungă în faza de finalizare”, a spus Klaus Iohannis.

El a precizat că, recent, reprezentanţi ai Comisiei Europene au constatat că România a ajuns în ultima fază de MCV, faza numită de phase-out, ”nu de azi pe mâine, ci în câţiva ani”.

”Noi credem că este realist ceea ce a propus preşedintele Comisiei Europene, domnul Juncker, că acest mecanism să se finalizeze până la finalul mandatului acestei Comisii”, a mai spus Klaus Iohannis.