Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Korodi: Codul Silvic trebuie adoptat în varianta Senatului

Reexaminarea Codului Silvic, cerută de preşedintele Klaus Iohannis trebuie respinsă. Iată ce declară într-un interviu la RFI fostul ministru al Mediului, deputatul UDMR, Attila Korodi. Camera Deputaţilor dezbate documentul marţi, după ce Senatul l-a readoptat în varianta iniţială.

Ce aşteaptă Attila Korodi de la colegii săi deputaţi? "Să se confirme votul Senatului. Formulând într-o propoziţie foarte scurtă, este nevoie de respingerea reexaminării, pentru că acest Cod Silvic are o concepţie foarte clară şi o coerenţă şi ceea ce se doreşte a fi modificat bulversează până la urmă o strategie care se bazează pe o situaţie foarte nefastă şi foarte neprielnică pentru pădurile din România, ce s-a acutizat. Din păcate, aici vorbim atât de problema tăierilor ilegale, cât şi de o economie care se bazează pe o anumită parte a lemnului tăiat ilegal, pe monopoluri mari, pe export exagerat de buşteni în China şi în Orientul Mijlociu şi aşa mai departe", spune deputatul UDMR.

În opinia fostului ministru al Mediului, "Codul Silvic, dacă ar fi adoptat conform cererii preşedintelui României, s-ar menţine o problemă foarte mare, aceea prin care două-trei companii mari şi una foarte mare acaparează toată piaţa lemnului şi economia locală, care se bazează pe fiecare localitate, sat din zona montană nu mai are acces la o materie primă pe care se baza pentru a avea o industrie minimă de prelucrare, locuri de muncă, dezvoltare locală. La ora actuală, industria lemnului, din păcate, în aceste localităţi se rezumă numai la activităţi de tăiere, nici o activitate de prelucrare, pentru că ultimii ani au distrus de tot această parte a economiei".

 

Radarul Pădurii, un succes?

 

Întrebat dacă Radarul Pădurii a fost un succes, în condiţiile în care nu se ştie dacă sesizările făcute de cetăţeni au fost anchetate şi eventual în ce stadiu sunt investigaţiile respective, Attila Korodi a răspuns: "E o ceaţă foarte mare. Din punctul meu de vedere, pentru sistemul public care manageriază domeniul pădurilor, Radarul Pădurii a fost un real succes. Eu ştiu anul trecut cât am luptat împotriva curentului creat de companii care lucrau cu lemn tăiat ilegal, pentru a face acest instrument. Dar mai departe, verificarea importantă este din zona instituţiilor care se ocupă de cercetare şi care înaintează către cercetare situaţiile cu ilegalitate, cu nerespectarea legii. Acolo din păcate este o ceaţă prea mare, care nu face bine Guvernului şi aici, Guvernul, după ce se termină nebunia, din păcate, cu Codul Silvic, Guvernul în mod responsabil să vină cu explicaţii pe Radarul Pădurii, să vină cu explicaţii pe normativele care vor implementa noul Cod Silvic".

Proiectul de modificare a Codului Silvic, iniţiat de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis intră marţi în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeaşi formă.

 
Attila Korodi, despre reexaminarea Codului Silvic