Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Marea Britanie ar putea vota mai repede excluderea sau rămânerea în UE

vot-referendum.jpg

Image source: 
legeaz.net

Referendumul privind apartenența Marii Britanii la UE va fi organizat mai devreme decât era prevăzut. Surse din guvern, citate de cotidianul The Guardian vorbesc despre această posibilitate. 

Referendumul ar putea fi organizat anul viitor pentru a evita suprapunerea politică cu alegerile franceze și germane din 2017. Este argumentul oferit de surse din guvern citate de The Guardian. În timp ce prim-ministrul a declarat că are mandat de la electorat să renegocieze termenii de membru UE al Marii Britanii, surse guvernamentale au spus că Downing Street vrea să devanseze cât mai rapid calendarul referendumului. Un proiect de lege parlamentar pentru a aproba referendumul va fi inclus în discursul reginei de la 27 mai. Proiectul de lege va fi prezentat, apoi, în mod oficial în Camera Comunelor. 

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a cerut britanicilor să organizeze rapid acest referendum privind rămânerea în Uniunea Europeana a Marii Britanii și abia apoi să se poarte negocieri privind o eventuală revizuire a raporturilor Marii Britanii cu blocul comunitar.

Însă, premierul britanic dorește mai întâi renegocierea relațiilor Marii Britanii cu blocul comunitar, în sensul transferării mai multor atribuții de la Bruxelles către Londra, iar apoi, cel târziu ân 2017, să convoace referendumul în urma căruia britanicii să decidă dacă acceptă să rămână în UE în noile condiții.