
Politică
Camera Comunelor: Prima sesiune după victoria Partidului Conservator
palatul_westminster.jpg

Este pentru prima oară în 23 de ani când în camera inferioară a parlamentului de la Westminster este aleasă o majoritate absolută Conservatoare, ceea ce va schimba în mod radical modul de legiferare față de ultimii cinci ani când premierul Cameron a fost nevoit să guverneze în coaliție cu Partidul Liberal Democrat.
Prima misiune a deputaților aleși, după depunerea jurământului, va fi alegerea noului Speaker – persoana care prezidează lucrările Camerei Comunelor.
În mod normal, cutuma dictază ca Speakerul să fie re-ales fără vot, dar deținătorul funcției în parlamentul trecut, John Bercow, este extrem de impopular în sânul Partidului Conservator din care provine și nu este exclus ca deputații majorității să sfideze tradiția și să impună un vot cu privire la realegere.
Partidul Conservator deține 331 de mandate din totalul de 650, majoritatea absolută fiind de 326, deci o majoritate destul de fragilă, mai ales că programul electoral cuprinde chestiuni extrem de controversate, în primul rând convocarea până în 2017 a unui referendum privind apartenența la Uniunea Europeană.
În practică însă, poziția guvernului Cameron în parlament este mult mai solidă, deoarece Partidul Laburist din opoziție a ieșit mult slăbit din alegeri, cu 232 de deputați, liderul său, Ed Miliband, a demisionat chiar a doua zi după scrutin, iar acum partidul trece printr-o perioadă de alegere a unui nou lider, care se va încheia în septembrie.
Fenomenul SNP
Celălalt mare câștigător al alegerilor este Partidul Naționalist Scoțian (SNP), care va deține 56 din cele 59 de mandate alocate Scoției, devenind astfel al treilea partid ca mărime din Camera Comunelor.
În fapt, în debutul parlamentului SNP va fi probabil principala opoziție a Conservatorilor, dat fiind faptul că Laburiștii sunt prea ocupați cu alegerea unui nou lider și nu și-au revenit încă din șocul înfrângerii catastrofale din alegeri.
Cei 56 de deputați ai SNP (față de doar șase în parlamentul trecut) sunt în marea lor majoritate novici politici și au o atitudine destul de ostilă față de Westminster, deoarece scopul lor final este independența Scoției și pentru ei clasa politică britanică este adeseori văzută ca principalul lor adversar.
De aceea este de așteptat ca noii deputați SNP să fie extrem de contestatari, chiar la adresa tradițiilor Camerei Comunelor, care anul acesta a împlinit 750 de ani de existență.
Printre aceste tradiții se numără interdicția de aplauda sau de a adresare altcuiva decât Speaker-ului. Nu se folosesc nume sau adresarea la persoana a doua, ci numai la persoana a treia, doar Speaker-ul având dreptul să se adreseze pe nume unui deputat.
Noua Cameră a Comunelor este cea mai diversă din istorie, conținând 191 de femei (aproape 30% - record), 41 de deputați de origine asiatică sau negri (6,6% - alt record), precum și 32 de deputați homosexuali declarați (record mondial).
Lucrările ședinței până la alegerea Speaker-ului vor fi prezidate de decanul de vechime al Camerei Comunelor, deputatul Laburist Sir Gerald Kaufman (84 de ani), care a fost ales fără întrerupere din 1970 încoace.
Pe data de 27 mai guvernul își va prezenta în parlament programul de guvernare, citit de Regina Elisabeta a II-a, în așa numitul Discurs al Tronului.