Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Membru CNA acuză guvernul că vrea să mituiască televiziunile în an preelectoral şi electoral

jucan1.jpg

Image source: 
www.reportervirtual.ro

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, spune că ordonanţa de urgenţă adoptată miercuri, potrivit căreia operatorii economici din domeniul audiovizual vor beneficia de o schemă de ajutor de stat cu un buget de 15 milioane de euro, riscă să devină un instrument de susţinere financiară a televiziunilor fidele actualului Guvern în campania electorală de anul viitor.

Valentin Jucan a propus în ultimele luni crearea unui "Fond Audiovizual" care să finanţeze primele 12 de televiziune private şi libere la retransmisie din România cu bani proveniţi de la operatorii de cablu. Guvernul a preluat ideea dar « a denaturat-o » : Executivul a renunţat la instituirea Fondului Audiovizual, din colectarea unui procent de 5% din totalul veniturilor cabliştilor, dar va institui o schemă de ajutor de stat pentru instituţiile din presa audiovizuală care produc şi difuzează emisiuni cu specific de informare, educare şi culturale. Valentin Jucan critică decizia de miercuri a Guvernului, considerând-o a fi un mecanism de susţinere a televiziunilor fidele actualului Executiv.

"Constat că ordonanţa promovată de Executiv nu are nicio legătură cu apelul public pe care l-am formulat, prin care propuneam instituirea unui Fond audiovizual al cărui unic scop era susţinerea proiectelor editoriale educativ-culturale, în niciun caz susţinerea generală a unor posturi de televiziune prin mecanisme care pot asigura clientelismul politic", spune Valentin Jucan, într-un comunicat de presă.

Şi la microfonul RFI, membrul CNA spune că nu se aşteaptă ca viitoarea hotărâre de guvern prin care se vor stabili normele de aplicare a măsurii să îndrepte lucrurile. « Au profitat de propunerea unui membru al CNA, au spus că este bună, au deturnat sensul şi, cu siguranţă, având în vedere că urmează un an electoral extrem, extrem de important cu alegeri locale şi parlamentare şi-au spus : Haideţi să facem asta şi să dăm bani televiziunilor ! fără legătură cu programele educative şi culturale. Promisiunile ferme pe care le-am primit de la ministrul comunicaţiilor au fost că hotărârea de guvern care va reglementa mecanismul acestui ajutor de stat va fi dezbătută public şi va fi redactată exclusiv de CNA însă guvernul nu este obligat să ia cuvânt cu cuvânt ce spunem noi în anumite situaţii de interes », a spus la RFI Valentin Jucan.

Membrul CNA avertizează şi că actul normativ riscă să intre în contradicţie cu directivele europene care reglementează ajutorul de stat. În principiu, Uniunea Europeană aprobă finanţarea audiovizualului inclusiv prin ajutoare de stat, dacă şi doar dacă este vorba de finanţarea unor programe educative şi culturale. Cum în ordonanţă guvernul vorbeşte inclusiv de emisiuni informative există riscul ca Bruxellesul să respingă propunerea, spune la RFI Valentin Jucan.