Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Acord european privind imigraţia

acord_european_privind_imigratia.jpg

Foto: Reuters/Laszlo Balogh
Foto: Reuters/Laszlo Balogh

Liderii europeni au convenit la Bruxelles să accelereze relocarea a mii de imigranţi care au ajuns în Italia şi Grecia traversând Marea Mediterană. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, declară că 40 de mii de persoane vor fi relocate în alte state membre UE în următorii doi ani.

Cel puţin 153 de mii de imigranţi au încercat să intre în UE în acest an, o creştere de aproape 150% faţă de anul trecut, potrivit agenţiei Frontex.

Donald Tusk precizează că nu s-a ajuns la nici un acord privind sistemul de cote obligatorii propus de CE pentru relocarea imigranţilor în UE: "Nu avem nevoie acum de declaraţii goale de solidaritate, ci de fapte şi numere".

Italia vrea mai mult ajutor din partea partenerilor săi europeni, pentru a face faţă bărcilor pline cu imigranţi care părăsesc Libia, transformată în teatru de război.

Noile date ale agenţiei ONU pentru refugiaţi arată că 63 de mii de persoane au ajuns în Grecia pe mare în acest an, iar alte 62 de mii în Italia.