Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Expert american: "Vor rămâne enorme incertitudini și după acordul final dintre Occident și Teheran"

duelfer3.jpg

Charles Duelfer, expert american pe dosarul irakian
Charles Duelfer, expert american pe dosarul irakian

Charles Duelfer este directorul general al firmei de consultanţă aerospaţială, apărare şi informaţii Omnis. După un sfert de secol în conducerea Ministerului de Externe, unde s-a ocupat cu precădere de probleme aflate la intersecţia dintre diplomaţie şi apărare, el a fost, între1993 şi 1999, director-adjunct şi apoi director interimar, al Comisiei Speciale ONU constituite în virtutea Rezoluţiei 687, după primul război din Golf,  pentru a elimina arsenalul irakian de distrugere în masă. Charles Duelfer este însă cel mai bine cunoscut ca lider al Grupului de Monitorizare creat de administraţia de la Washington pentru a inventaria armamentul chimic, bacteriologic şi posibil nuclear al Irak-lui. A fost un efort masiv, de lungă durată, în care au fost angajaţi peste 1.700 de experţi civili şi militari şi care s-a finalizat prin Raportul Duelfer, prezentat Preşedintelui şi Parlamentului în octombrie 2004 şi publicat în anul următor.

Raportul este un text pe care Teheran-ul l-a parcurs cu mare atenţie, şi numai naivii îşi pot închipui că istoria nu se va repeta. Charles Duelfer ne reaminteşte de altfel că două dintre personajele cheie ale dramei irakiene, preşedintele Putin şi ministrul de externe Lavrov, care au jucat atunci un rol activ în subminarea deciziilor comunităţii internaţionale, rămân în continuare pe scenă, în situaţia de a decide dacă acordul nuclear iranian este un succes sau un fiasco.

 

C.D: Ca să poţi, dacă asta îţi propui, să împiedici Iran-ul să producă arma nucleară, trebuie să ai libertatea de a face inspecţii dure.  În Irak am avut voie să mergem oriunde, să vobim cu oricine, să prelevăm mostre, să facem descinderi neanunţate la orice obiectiv. Am avut propriile elicoptere, acces la imagini prin satelit, un avion-spion de tip U2 la dispoziţie Şi tot n-am reuşit, cu tot acest arsenal şi înlesniri, să verificăm satisfacator programul militar irakian, aşa cum ne fusese el înfăţişat. În cazul Iran-ului, nici vorba de aşa acces. Vor rămâne deci enorme incertitudini, oricât de bun ar fi acordul.

 

Rep: De ce a eşuat acel efort de verificare, şi care ar fi învăţămintele care trebuie desprinse din acest eşec? 

 

C.D: Guvernul de la Baghdad a decis din start să disimuleze anumite aspecte ale programului său militar. Pe parcursul inspecţiilor, s-au adunat suspiciuni în privinţa credibilităţii irakienilor. Dacă tabloul iniţial este umbrit sau incomplet, dubiile acoperă treptat întregul proces. Mi-e teamă că acelaşi lucru se va petrece în Iran, pentru că nu şi-au dezvăluit întregul program.  Doar Franţa a rămas ferm pe poziţia că Iran-ul trebuie să declare tot ce întreprinde în cercetare şi în faza de concepţie. Se pare că grupul P5+1 nu va insista asupra acestui punct, în ciuda opiniei extrem de corecte a Franţei că această chestiune trebuie discutată şi rezolvată. Fără o bază de totală transparenţă, încrederea inspectorilor, a întregii lumi, în imaginea pe care iranienii încearcă s-o acrediteze despre ce au făcut va fi subminată.

 

Rep: Cum scriaţi în aprilie în revista POLITICO, nu e vorba doar despre necesitatea de a avea o hartă completă şi lizibilă. Iranienii pot infiltra Agenţia Internaţională de Energie Atomică, anulând astfel efectul-surpriză al inspecţiilor, sau pot influenţa anumiţi membri ai forului de tutelă şi indirect inspectorii.

 

C.D: Inspectorii sunt experţi în domeniile lor tehnice, dar evoluează într-un spaţiu aflat la intersecţia între ştiinţa fizică şi cea politică. Oricât de pur ai fi analitic, tot vor fi ambiguităţi în legătură cu ce investighezi, cu modul în care judeci ce afli. Aceşti experţi tehnici trebuie apoi să-şi prezinte concluziile unui organ politic, Naţiunile Unite sau, în cazul Iran-ului, Consiliul Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică, unde se pot face presiuni considerabile pentru ca inspectorii să caracterize într-un anumit fel probele găsite. Ar fi greşit să ne aşteptăm ca inspectorii să reconcilieze diferenţele care nu pot fi reconciliate de către membrii Consiliului de Securitate, sau ai grupului P5+1 în cazul Iran-ului.  Până la urmă, la anul, sau peste doi ani, se vor ivi inevitabil probleme, pe care inspectorii nu le vor putea rezolva decât dacă au sprijinul deplin, unit, al Consiliului de Securitate sau organului de tutelă. Fără acest sprijin, nu-şi vor putea îndeplini misiunea.

 

Rep: Iar acest sprijin este şubred, cum arată experienţa cu Irak-ul. Atunci, inspectorii se luptau cu obstacolele birocratice de pe teren, în vreme ce unii membri ai Consiliului de Securitate, generos răsplătiţi de oamenii lui Saddam, sfătuiau Baghdad-ul cum să scape de sancţiuni.

 

C.D: S-a vazut că Irak-ul  a urmat două căi, cooperarea dozată cu Naţiunile Unite şi inspectorii pe de o parte, divizarea extrem de eficientă a Consiliului de Securitate pe de alta. Saddam şi unii dintre subalternii săi au ştiut să ofere, cu mare abilitate, unor membri ai Consiliului, stimulente pentru a sprijini guvernul irakian. Au alocat vânzări de petrol, au făcut plăţi directe. Ştim acest lucru pentru că eu şi echipa mea i-am interogat pe Saddam şi pe cei din anturajul său. În cazul Rusiei, informaţiile publicate in Raportul Duelfer, arată că beneficiarii au inclus Preşedinţia, care îl avea ca titular atunci pe însuşi Putin, dar şi Ministerul de Externe şi anumiţi ambasadori. Irakienii au primit ce au cumpărat. Ruşii le-au fost de mare ajutor în încercarea de a elimina sancţiunile, de a uşura alte poveri, înainte ca irakienii să satisfacă până la capăt cerinţele Consiliului de Securitate. Mă aştept ca iranienii să procedeze la fel. Ar fi în interesul lor. E important să înţelegem că pot exista momente în care Consiliul de Securitate şi comunitatea internaţională, sunt în armonie. Treptat însă interesele şi priorităţile intră în disonanţă. În clipa în care sancţiunile sunt slăbite sau ridicate cu totul, apar motive enorme de a lăsa afacerile să prospere, apar interese foarte mari care nu vor să vadă comerţul oprit.

 

Rep: Cum am ajuns să credem că în cazul Iran-ului lucrurile se vor termina altfel? Se spunea, la declanşarea acestui proces, că mai bine fără acord decât cu un acord prost. E posibil ca acordul ce vine, dacă vine, să fie unul prost? Formulaţi undeva acest avertisment: "dacă aş fi John Kerry, n-aş dori să mă aflu în situaţia de a justifica o înţelegere care depinde de Vladimir Putin".

 

C.D: Îmi e greu să văd un plan politic coerent în raporturile americane cu Iran-ul. E evident că Teheran-ul a omorât, prin agenţii săi, mai mulţi americani decât ISIS. Dacă ne referim specific la înţelegerea nucleară, cred că se exagerează capacitatea sa de a îngrădi efortul nuclear iranian. E posibil ca Teheran-ul să fie atent la detalii un an de zile. Peste doi ani însă conducerea în SUA se schimbă, cu mult înaintea celei de la Teheran. Cred că ar fi fost preferabil să arătăm din start intransigenţă în privinţa cerinţelor minime pentru inspecţii, care să includă, cum a insistat Franţa, o descriere completă a aşa numitelor dimensiuni militare ale programului iranian. Dacă iranienii refuzau, considerând cererea exagerată, prea strictă, asta era, ar fi fost un deznodământ clar. Comunitatea internaţională şi-ar fi dat seama că Iranul nu acceptă oferta de a fi reintegrat deplin, economic şi politic, în schimbul unei renunţări totale, fără echivoc, la programul său de înarmare nucleară.  E clar că, până acum, Iran-ul n-a acceptat această ofertă.

Charles Duelfer intervievat de Radu Tudor
1391