Zece ani de la atentatele teroriste islamiste de la Londra

Este un moment de reculegere dar și unul de reflecție, de bilanț al unui deceniu de combatere a acestui fenomen difuz și fluid - terorismul islamist. 

În centrul Londrei, la Tavistock Square, pe un grilaj e fixată o placă comemorativă pentru cei 13 morți din autobuzul de pe linia 30, aruncat în aer de o bombă detonată de Hasib Hussain, care la 18 ani era cel mai tânăr dintre cei patru atentatori sinucigași.

Printre supraviețuitori s-a numărat și tânăra româncă Carmen Macovei, care a scăpat cu viață ca prin minune, ea stând la etaj în față, în timp ce atentatorul sinucigaș a detonat bomba în spatele autobuzului tot la etaj.

La câteva sute de metri mai încolo, se află stația de metrou Russell Square pe linia Piccadilly, iar în subteranul din apropiere a explodat o bombă purtată de Germaine Lindsay, care a provocat cel mai greu bilanț dintre cele patru atentate: 26 de morți.

Printre aceste persoane decedate se afla românca Mihaela Otto, în vârstă de 46 de ani, de profesie tehnician dentar, care mergea la lucru și a fost în același vagon cu atentatorul. 

Celelalte atentate au avut loc în două trenuri de metrou pe linia Circle, atentatorii sinucigași fiind Mohammad Sidque Khan (liderul grupului și cel mai în vârstă - 30 ani) și Shehzad Tanweer, care au făcut șase, respectiv șapte victime.

Cei patru erau cetățeni britanici - Khan, Tanweer și Hussain - născuți în Marea Britanie, din părinți pakistanezi, în timp ce Lindsay era născut în Jamaica și convertit la Islam.

Ancheta asupra atentatelor a stabilit că atentatorii aveau legături cu Al Qaeda, iar Khan călătorise de mai multe ori în Afganistan și Pakistan unde se antrena în tabere de pregătire a teroriștilor.

În septembrie 2005 canalul Al Jazeera a difuzat o înregistrare video în care Khan se declara un "soldat al Islamului" și arunca responsabilitatea atentatelor asupra publicului pe care îl acuza că susține politica agresivă a guvernului britanic, pe atunci condus de Tony Blair, la adresa musulmanilor în lume.

Atentatele din 7 iulie 2005 au avut loc la numai doi ani după intervenția militară condusă de Statele Unite și Marea Britanie împotriva regimului lui Saddam Hussein în Irak.

Moment de cumpănă

El a constituit cel mai grav atentat terorist de pe teritoriul Regatului Unit și a reprezentat un moment de cumpănă din istoria țării.

Guvernele care s-au succedat la Londra au făcut din lupta împotriva islamismului radical o prioritate, fără însă să-l poată eradica.

La numai două săptămâni după atentate, pe 21 iulie 2005, au avut loc alte patru atentate eșuate în transportul în comun de la Londra, cei patru atentatori fiind arestați.

În anul următor a fost descoperit un complot care urmărea aruncarea în aer a unor avioane de pasageri pe rute transatlantice cu explozivi lichizi. 

Au fost arestați 24 de suspecți musulmani dintre care în final au fost condamnați doar cinci, dar efectele asupra călătoriilor a fost major, fiind resimțit până astăzi prin restricțiile severe asupra posesiei de lichide la bord.

Pe 22 mai 2013 doi bărbați convertiți la islam, Michael Adebolajo și Michael Adebowale l-au ucis cu satârul la Londra pe militarul britanic Lee Rigby în plină stradă, ziua în amiaza mare și în văzul tuturor.

Declanșarea războiului civil din Siria și apariția organizației auto-intitulate Statul Islamic (IS) care controlează vaste teritorii în această țară și în Irak a schimbat radical configurația amenințării teroriste.

În mod oficial, 700 de britanici au plecat în Siria să se alăture IS, dintre care mulți se întorc pe ascuns în Marea Britanie unde constituie un pericol potențial important, iar aceste cifre sunt în mod niște subestimări.

Mai mulți britanici au fost răpiți și apoi executați, unii prin decapitare în Siria, iar recent în Tunisia 30 dintre cei 38 de turiști uciși de un terorist înarmat, atentat revendicat de IS, erau britanici.

Bombele nu discriminează

Serviciile secrete britanice au primit resurse și prerogative sporite pentru a detecta și neutraliza pericolul radicalismului islamist, cu rezultate amestecate. 

Pe de altă parte, combaterea de către stat a radicalizării islamiste în societate, mai ales printre tineri nu are rezultate prea concludente. De multe ori recrutarea de către organizații ca IS se face pe internet și este extrem de dificil de contracarat. 

După 10 ani însă rămâne memoria victimelor atentatelor din acel iulie sângeros. În Hyde Park, în centrul Londrei, memorialul celor 52 de victime este compus din tot atâtea coloane de oțel înalte de 3,5m și o placă unde sunt înscrise toate aceste nume.

O lectură a a cestor nume relevă originea foarte variată, europeni, asiatici, africani, creștini, musulmani, evrei, hinduși, budiști, bombele din 7 iulie 2005 nu au discriminat în funcție de rasă, origine etnică sau religie.   

Atentatele islamiste de acum 10 ani au avut ca țintă însăși democrația britanică. Ele nu au reușit să o zdruncine dar nici nu au fost un eveniment unic.

Prim ministrul britanic, David Cameron, numea combaterea extremismului islamist "lupta generației noastre", iar 7 iulie 2005 a fost un moment de răscruce în care această luptă a devenit o realitate aproape cotidiană a societății britanice.