Analist: Una e să faci o moschee, alta e să faci un simbol

Liderul Cultului Musulman din Romania, Muurat Iusuf, s-a arătat, într-o conferinţă de presă, la Constanţa, consternat de afirmaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu. Acesta declarase la sfârşitul săptămânii trecute că ridicarea celei mai mari moschei din Europa şi deschiderea unei universităţi musulmane reprezintă un risc pentru securitatea naţională.

Oana Popescu, de la Global Focus, spune la RFI că subiectul nu ţine de securitate naţională. Ea explică însă de ce declaraţiile fostului preşedinte nu sunt deloc binevenite.

O.P: Mi se pare în primul rând nefericită intervenţia mult prea frecventă a lui Traian Băsescu din calitatea de fost şef de stat. Tocmai pentru că în general instituţia prezidenţială, chiar şi după ce ocupantul nu mai este deţinătorul mandatului, trebuie să păstreze un anumit statut.

În mod normal ar trebui să se exprime public doar atunci când sunt nişte chestiuni cu adevărat findamentale pentru ordinea statului, pentru politica statului, or nu este cazul. Nu e în niciun caz un subiect pe care un fost preşedinte să aibă o ieşire publică.

Dincolo de asta, iniţiativa construirii unei moschei care să aibă această valoare de simbol - să fie a doua cea mai mare din Europa, după cea din Istanbul - automat dă o greutate simbolică gestului, lucru la fel de nefericit precum construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Pentru că, în primul rând, în momentul în care avem de-a face cu fundamentalisme religioase peste tot în jurul nostru nu cred că astfel de gesturi simbolice care apelează la latura aceasta populară, emoţională, sunt dezirabile. Iar în al doilea rând, pentru că România are o tradiţie îndelungată de islam moderat, de comunitate musulmană foarte bine integrată.

Dacă se mai construia o moschee mi se părea perfect normal, comunitatea musulmană din Bucureşti este una importantă, dar a ridica acest serviciu public la o dimensiune simbolică, mi se pare deja că trece în alt registru care nu mai este o alegere inteligentă.

Rep: Fostul preşedinte vorbea despre riscurile pe care le implică acest proiect. Vorbea şi despre universitate, despre riscurile atragerii studenţilor. Există aceste riscuri?

O.P: Nu, asta mi se pare cu totul absurd şi ignoră faptul că România dinainte de 1989 a acordat sute şi mii de burse studenţilor musulmani, care au venit şi au studiat în România, indiferent că circumstanţele erau altele. Nu asta are importanţă. Contribuţia acestor oameni la percepţia pozitivă a României într-un spaţiu crucial pentru ordinea globală, cum este Orientul Mijlociu, este una foarte importantă. Nu o folosim la potenţialul pe care îl are. Faptul că trupele româneşti au putut să opereze în condiţii de siguranţă mult mai mari decât cele din alte state în spaţiul respectiv se datorează în mare măsură legăturilor foarte bune pe care România le-a dezvoltat cu aceste state prin bursele guvernamentale prin care studenţi de acolo au venit aici. Deci nu mi se pare deloc că pune un pericol acest lucru. Din contră este treaba instituţiilor statului să asigure securitatea în acelaşi timp în care asigură acest flux perfect firesc de studenţi de care vom avea nevoie la un moment dat, inclusiv ca forţă de muncă pentru că deja ne pleacă medicii, iar foarte mulţi studenţi la medicină sunt studenţi din statele acestea. Şi repet, cred că putem construi pe acest tip de moştenire pe care o avem şi care nu poate să fie decât pozitivă.

Rep: În această chestiune era treaba CSAT, aşa cum spune fostul preşedinte?

O.P: Mi-e greu să văd care ar fi argumentele. Mi se pare că un gest firesc de a furniza un lăcaş de cult unei comunităţi la fel de îndreptăţite să-l aibă, ca şi Biserica Ortodoxă, conform legilor statului român, capătă nişte accente cu totul nefericite în momentul în care o tratăm ca pe o problemă de siguranţă naţională. Însă, da, mi se pare că şi premierul are o vină în asta prin ceea ce spuneam: una e să faci o moschee, alta e să faci un simbol pe care, printre altele, aş fi foarte curioasă să înţeleg cum s-a născut ideea respectivă. Pentru că înţeleg că Turcia ar urma să plătească pentru construcţie şi nu pot să nu leg acest lucru de relaţia personală a lui Victor Ponta cu preşedintele Recep Erdogan care nu este, în niciun caz, cel mai de dorit partener din Turcia şi nici propovăduitorul celui mai moderat islam. Aşa încât abia aici am o problemă: care sunt concesiile, ce anume va primi Turcia în schimbul faptului că permitem construirea acestei moschei în Bucureşti.

Rep: Adică ce va primi România...

O.P: Nu, ce va primi Turcia pentru că practica în statele din jurul jurul nostru, nu doar a Turciei, ci şi a Arabiei Saudite, a Qatarului, a statelor din Golf este aceasta: venim şi investi în infrastructura voastră, vă construim şcoli, spitale, şosele, cu condiţia să ne lăsaţi să construim o moschee mai întâi. Pe banii noştri. Deci de cele mai multe ori aceste state vin cu finanţarea, îţi pun totul pe tavă dar trebuie să accepţi să construiască o moschee acolo unde nu se simte neaparat nevoie, nu există o fundamentare în practică.

Abia aici mi se pare că există problema: ce anume a cerut Turcia în schimbul acestor sume de bani cu care vine.