Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Netanyahu: Acordul privind programul nuclear iranian, o greşeală istorică

netanyahu_acordul_privind_programul_nuclear_iranian_o_greseala_istorica.jpg

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu (Foto: Reuters/Lucas Jackson/arhivă)
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu (Foto: Reuters/Lucas Jackson/arhivă)

Acordul privind programul nuclear iranian reprezintă o greşeală istorică, declară premierul israelian, Benjamin Netanyahu. El spune că va face tot posibilul pentru a bloca ambiţiile nucleare ale Iranului.

Premierul israelian desfiinţează acordul privind programul nuclear al Teheranului. ''Iranul va primi un drum sigur către armele nucleare. Multe dintre restricţiile care se presupune că i-ar fi împiedicat să ajungă acolo vor fi ridicate'', a spus marţi Benjamin Netanyahu.

''Iranul va obţine un jackpot, o avere de sute de miliarde de dolari, care îi va permite să-şi continue agresiunea şi teroarea în regiune şi în lume. Aceasta este o mare greşeală, de proporţii istorice'', afirmă premierul israelian.

Acordul privind programul nuclear iranian este o ''capitulare istorică din partea Occidentului în faţa axei răului conduse de Iran'', declară ministrul israelian de Externe, Tzipi Hotovely.

Reacţiile vin după ce Iranul şi statele din grupul "5 plus 1", adică SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania au ajuns la un acord privind programul nuclear iranian.

Acordul plasează programul nuclear civil iranian, timp de mai mulţi ani, sub un regim de inspecţii stricte, pentru a garanta că nu poate fi folosit în scopul fabricării bombei atomice.

Teheranul va primi la schimb ridicarea unor sancţiuni asupra economiei iraniene.

Potrivit unor diplomaţi citaţi de Reuters, embargoul ONU asupra importurilor de arme va rămâne în vigoare cinci ani de la semnare, iar cel privind rachetele timp de opt ani.

Sancţiunile ONU vor putea fi reinstituite în termen de 65 de zile, dacă acordul cu marile puteri nu va fi respectat.