Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cazul Ponta, pe masa Curţii Constituţionale

cazul_ponta_pe_masa_curtii_constitutionale.jpg

CC analizează miercuri votul Camerei Deputaţilor în cazul Ponta.
CC analizează miercuri votul Camerei Deputaţilor în cazul Ponta.

Curtea Constituţională ar putea decide miercuri dacă votul din Parlament în cazul lui Victor Ponta respectă sau nu legea fundamentală. Deputaţii au respins acum o lună cererea procurorilor de începere a urmăririi penale a premierului pentru conflict de interese. Ulterior, Curtea a fost sesizată de Partidul Naţional Liberal, care vrea reluarea votului.

Concret, liberalii au contestat atât hotărârea Parlamentului din nouă iunie privind respingerea cererii DNA de începere a urmăririi penale împotriva lui Victor Ponta, cât şi regulamentul Camerei Deputaţilor.

Potrivit PNL, deputaţii nu s-au pronunţat asupra cererii propriu-zise a procurorilor, ci asupra raportului Comisiei Juridice, care propunea ca plenul să nu ceară urmărirea penală.

Dacă judecătorii Curţii vor stabili că procedura a fost neconstituţională, votul în cazul premierului ar putea fi reluat, spunea recent prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban.

De partea sa, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor cere Curţii Constituţionale să respingă pe fond sesizarea formaţiunii liberale.

Decizia de a face Curţii această recomandare a fost luată de conducerea Camerei în absenţa reprezentanţilor PNL, în condiţiile în care şedinţa a fost convocată oficial cu doar două ore înainte, iar parlamentarii sunt în vacanţă.