Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Evreul - eternul ṭap ispăşitor. Publicaṭii noi despre anti-semitism în Germania şi aiurea

totok.jpg

Israelul e de vină pentru toate. Coperta.

Anul trecut au avut loc în Germania mai multe demonstraṭii anti-israeliene în cursul cărora manifestanṭii strigau lozinca: „Hamas, Hamas, băgaṭi-i pe evrei în gaz”. Astfel de ieşiri verbale violente anti-semite nu mai aveau nimic în comun cu intenṭia primară a organizatorilor, şi anume, de a demonstra paşnic împotriva unor măsuri luate de autorităṭile israeliene contra unor palestinieni.

Pornind de la aceste incidente, doi jurnalişti, Esther Schapira şi Georg M. Hafner, şi-au propus să găsească un răspuns la întrebarea cum de manifestaṭiile amintite au fost primite din partea populaṭiei majoritare cu o vizibilă reṭinere şi lipsă de implicare. Din demersurile celor doi autori s-a născut un pamflet, intitulat „Israelul e de vină pentru toate” („Israel ist an allem schuld”). Este o carte cu multe accente şi concluzii polemice despre antisemitismul deschis şi deghizat din Germania contemporană. Autorii susṭin că germanii au o problemă cu Israelul pentru că este un stat al evreilor. De aici trag ei concluzia empirică generalizatoare că a critica Israelul echivalează cu anti-semitismul. Mai ales atunci, cînd nu sînt criticate anumite decizii politice israeliene, ci statul este pauşal demonizat. Esther Schapira, născută în 1961, a declarat într-un interviu că intenṭia volumului constă în faptul de a declanşa o dezbatere cinstită legată de criticile anti-israeliene, care, de fapt, ascund resentimente anti-semite.

Potrivit autorilor, în Germania ar exista o „largă unitate a resentimentelor” şi „a indiferenṭei” care cuprinde toate straturile sociale, religiile, cercurile musulmane şi toate formaṭiunile politice. Din aceste constatări, autorii desprind teza că vechile resentimente anti-semite, îmbrăcate în straie noi, se descarcă în ura contra Israelului, acuzat de toate relele. Pentru lipsa de empatie cu Israelul, autorii invocă argumente istorice. Germania şi-a propus după război să nu mai devină niciodată un făptaş, pe cînd Israelul şi-a fixat ca obiectiv să nu mai devină niciodată o victimă.

Autorii pamfletului reproşează criticilor Israelului că se solidarizează în mod demonstrativ cu palestinienii, fără compasiune cu victimele israeliene ale terorismului arab. În fond, afirmă autorii, susṭinătorii cauzei palestiniene nici măcar nu sunt interesaṭi de soarta arabilor.

Apoi critică şi standardele duble cînd se discută acṭiunile Israelului, ignorîndu-se faptul că acolo există un sistem democratic, o presă liberă şi o economie performantă.

 

Lexiconul antisemitismului

 

Pe lîngă pamfletul prezentat aici, au apărut în ultimele luni, în Germania, şi alte cîteva cărṭi care, însă, abordează problema antisemitismului dintr-o perspectivă ştiinṭifică. Amintim aici doar volumul 7 al „Lexiconului antisemitismului” („Handbuch des Antisemitismus”) - subintitulat: „Duşmănirea evreilor de-a lungul istoriei şi în prezent”. Proiectul lexicografic ambiţios a fost iniţiat de profesorul şi istoricul, Wolfgang Benz. El s-a derulat timp de aproape un deceniu, sub egida Institutului pentru studiul antisemitismului din cadrul Universităţii tehnice din Berlin, bucurîndu-se de colaborarea unor istorici, cercetători, politologi, scriitori şi jurnalişti. În fiecare volum au fost tratate aspecte diferite ale antisemitismului. Primul volum s-a ocupat de forme ale antisemitismului în diverse ţări şi regiuni; volumul 2 de persoane; volumul 3 de terminologie, teorii şi ideologii; volumul 4 de evenimente, decrete şi controverse, volumul 5 de organizaţii, instituţii şi mişcări. Volumul 6 s-a concentrat asupra unor publicaţii, reviste, ziare, edituri, cărţi, tratate şi studii. Ultimul volum cuprinde peste 300 de articole, iar cei 150 de autori au analizat diferitele faţete ale antisemitismului din cinematografie, teatru, literatură şi artă. Totodată, volumul cuprinde şi articole dedicate unor opere literare sau cinematografice în care se oferă, de exemplu, explicaţii pentru fenomenul negării Holocaustului.

Totodată, volumul prezintă jurnale celebre ale unor victime ale prigoanei dezlănţuite de către regimul nazist german, cît şi de către aliaţii lui Hitler. Însemnările despre antisemitismul de stat din perioada dictaturii fasciste al lui Ion Antonescu din Jurnalul lui Mihail Sebastian ocupă, în acest context, un loc marcant. Jurnalului lui Sebastian însă nu este singurul subiect al lexiconului în care se tratează teme bazate pe realităţi din spaţiul lingvistic românesc. Ar fi de amintit aici trei filme din diferite epoci istorice care din perspective deosebite se înscriu în tematica lexiconului. Producţia italo-română a lui Carmine Gallone, din 1942 „Odessa in fiamme” (Odesa în flăcări) este o banalizare melodramatică a războiului contra Uniunii Sovietice, la care România a participat în calitate de aliată a Germaniei naziste. Filmul lui Sergiu Nicolaescu, în schimb, „Începutul adevărului. Oglinda”, din 1994, este o încercare de eroizare a lui Ion Antonescu. În ultimă instanţă, regizorul pledează prin creaţia sa în favoarea reabilitării istorice a principalului vinovat pentru Holocaustul din România. Cel de-al treilea film despre care se vorbeşte în lexicon este controversata peliculă a lui Constantin Popescu, prezentată prima dată în cadrul Berlinalei din 2010, „Portretul luptătorului la tinereţe”. Filmul inspirat din memoriile lui Ion Gavrilă Ogoranu, şeful unui grup de gherilă ce acţiona în munţi, a stîrnit numeroase controverse. Filmul este conceput ca un elogiu al luptei armate anticomuniste şi camuflează ideologia legionară a protagoniştilor din grupul Ogoranu. În articolul din lexicon se aminteşte de scrisoarea de protest adresată directorului Berlinalei în care se arată că filmul este o încercare de mistificare cinematografică a istoriei, trecînd sub tăcere faptul că „Ion Gavrilă-Ogoranu a făcut parte din Mişcarea Legionară din România, Frăţia de Cruce Negoiul, fiind un militant al acestei organizaţii cu caracter fascist, antisemit şi rasist. Cu mai multe ocazii, atît în discursuri publice cît şi în cărţile pe care le-a publicat, acesta şi-a recunoscut convingerile antidemocratice şi de extremă dreapta.” 

Dintre numeroasele articole în care sunt prezentate lucrări literare antisemite, amintim, în încheiere, cele legate de scriitorul german originar din Banat, Adam Müller-Guttenbrunn (1852-1923) şi de fiul acestuia, jurnalistul şi prozatorul Roderich Müller-Guttenbrunn (1892-1956). Amîndoi, tatăl şi fiul, au semnat mai multe lucrări în care-şi manifestă deschis sentimentele xenofobe şi ostilitatea faţă de evrei. Teatrul din Viena („Kaiser-Jubiläums-Stadttheater”) al cărui director era Müller-Guttenbrunn senior primise supranumele de „teatru arian” sau „teatrul antisemit”. Müller-Guttenbrunn junior a fost membru al partidului nazist şi corespondent al oficiosului „Völkischer Beobachter“, fiind, în acelaşi timp, responsabil pentru originea ariană (adică germană) a membrilor Uniunii regionale a jurnaliştilor (Landesverband Ostmark des Reichsverbands der deutschen Presse).

La începutul lunii septembrie va fi lansat, la Muzeul Evreiesc din Berlin, un volum suplimentar – cel de-al 8-lea – care cuprinde cîteva subiecte neglijate în primele tomuri.

 

Georg M. Hafner, Esther Schapira: Israel ist an allem Schuld. Warum der Judenstaat so gehasst wird, Eichborn Verlag, Köln, 2015.

Handbuch des Antisemitismus. Judenfeindschaft in Geschichte und Gegenwart. Literatur, Film, Theater und Kunst, Bd. 7, herausgegeben von Wolfgang Benz, De Gruyter Saur, Berlin/München/Boston, 2014.