Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Paleologu: Eu nu am votat Codul Fiscal, e un pas înapoi

paleologu_eu_nu_votat_codul_fiscal_pas_inapoi.jpg

Codul Fiscal va fi reexaminat de Parlament între 24 şi 26 august.
Codul Fiscal va fi reexaminat de Parlament între 24 şi 26 august.

Deputatul Theodor Paleologu spune la RFI că nu a votat Codul Fiscal, pentru că are "o preocupare legată de patrimoniu". Această lege este "un pas înapoi", în opinia sa.

Theodor Paleologu explică de ce nu a votat Codul Fiscal: "Eu nu am votat Codul Fiscal, din considerente absolut care ţin de preocupările mele şi anume că în acest Cod Fiscal a fost eliminată obligativitatea scutirii de impozite pentru proprietarii de monumente istorice. Eu am o preocupare legată de patrimoniu şi de monumentele istorice şi cum mi se pare că acest Cod Fiscal e un pas înapoi, nu l-am votat. Ăsta-i motivul pentru care nu l-am votat".

"În rest, las pe fiscalişti să discute, că sunt mai pricepuţi. Cred că ar fi foarte important ca pe Codul Fiscal să ascultăm ce spune lumea într-adevăr implicată în activitatea economică şi să lăsăm deoparte preocupările de partid politice", spune deputatul.

Codul Fiscal a fost trimis de preşedintele Klaus Iohannis înapoi în Parlament, care-l va reexamina într-o sesiune extraordinară, în perioada 24-26 august.