Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Specialist în migrație: UE a rămas la nivelul anilor 90

Claire Rodier este jurist, fondator al organizației Migreurop. Într-un interviu pentru ziarul Liberation, ea  acuza țările europene că se concentrează doar pe doctrina represivă și că nu dau dovadă de imaginație, deși situația e radical diferită față de acum 15 ani.

Uniunea Europeană greșește -  aceasta e constarea pe care o face specialista. Din lipsă de imaginație, din lipsă de ambiție, din lipsă de curaj, Europa nu face decât să repete acțiuni mai vechi : mărește mijloacele financiare, luptă împotriva imigrației clandestine și a rețelelor de traficanți, încearcă să își securizeze fontierele -  toate aceste măsuri sunt ineficace. 

În ultimii 15 ani, guvernele europene nu au făcut nici un efort  ca să înțeleagă modul în care a evoluat fenomenul migrației.   Motivele de plecare sunt diferite, țările din care fug migrantii nu mai sunt aceleasi ca acum 15- 20 de ani.  In  acest timp,  țările europene au rămas la analizele din anii 90.  

În acea vreme, imigrația era mai ales economică iar guvernele voiau să dea impresia că pot controla cine le intră pe teritoriu. Or situația din 2015 este radical diferită. Conflictele si razboaiele sunt acum la porțile Uniunii Europene. Cei mai mulți dintre cei care încearcă să traverseze Mediterana nu sunt migranți economici, ci persoane care au nevoie de protecție și care, potrivit legislației internaționale, ar trebui să fie protejate.  Ar fi normal deci, consideră specialista, ca sirienii care fug de războiul din țara lor să fie primiți în Europa. 

 

Dintotdeauna Uniunea Europeană și-a construit politica migratoare pe trei axe : integrare, lupta împotriva imigrației ilegale și adăpostirea refugiaților. Or astăzi, cea mai mare parte a mijloacelor se concentrează pe lupta împotrivă imigrației, nu pe integrare sau adăpostirea refugiaților. 

Care ar fi soluțiile ? În primul rând ar trebui regândit  acordul  de la Dublin.  E acel document care prevede că prima țară în care a pășit un imigrant e obligată să îi examineze cererea de azil. Acest document e nociv atât pentru azilanți, cât și pentru țările de frontieră ale Uniunii Europene, care sunt asaltate de cereri. Potrivit lui Claire Rodier un azilant ar trebui să fie liber să își depună cererea în orice țară a Uniunii Europene dorește. Britanicii nu ar mai putea să îi trimită deci pe migranți în Franța și nici Franța către Italia sau Grecia. 

Cât despre problema de la Calais, unde trei mii de oameni încearcă să ajungă din Franța în Marea Britanie pe sub Canalul Mânecii este o cifră mare pentru un oraș, dar e nimica toată la scara unei țări ca Franța, care are capacități de primire. Totul e o chestiune de voință politică, atât la nivel național, cât și european.  Dacă liderii europeni nu abordează fără temeri chestiunea migrației, ea va deveni o problemă serioasă pentru coeziunea Uniunii.