Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Weber: Unirea cu Rep. Moldova nu este realizabilă altfel decât prin întâlnirea ambelor ţări în cadrul UE

România trebuie să ajute Republica Moldova să se reformeze, în aşa fel încât într-un viitor previzibil, să poată deveni membră a UE. Iată ce spune la RFI europarlamentarul ALDE, Renate Weber, care comentează declaraţiile premierului de la Chişinău.

Premierul Valeriu Streleţ nu crede în posibilitatea unei uniri a Republicii Moldova cu România. El afirmă că procesul unionist este o iluzie şi asta pentru că şi autorităţile din dreapta Prutului au alte probleme.

Renate Weber consideră corect discursul premierului moldovean: "Acesta este mesajul pe care el trebuie să-l transmită alegătorilor din Republica Moldova, dar nu este un mesaj numai pentru alegătorii de acolo, este un mesaj evident şi pentru partenerii pe care Moldova îi are astăzi la nivelul Uniunii Europene, sigur că este şi un mesaj care să fie auzit clar şi la Moscova".

"Noi ştim că în acelaşi timp, chestiunea aceasta a unirii, oricât de susţinută ar fi de o parte din locuitorii de ambele maluri ale Prutului, oricât de susţinută ar fi chiar de voci mai articulate din societatea civilă, ştim că nu este realizabilă altfel decât prin întâlnirea ambelor ţări în cadrul UE. În permanenţă am spus că ceea ce trebuie să facă România este să ajute Republica Moldova să se reformeze în aşa fel încât într-un viitor, care să fie un viitor previzibil, să poată să devină membră a UE. Altfel, agităm nişte lozinci care pentru unii au mai degrabă o conotaţie patriotardă, dar care sunt lipsite de realism politic şi cred că Moldova are nevoie de realism politic şi are nevoie să se reformeze şi cu ajutorul României", spune eurodeputatul.

Premierul Valeriu Streleţ nu crede aşadar în posibilitatea unei uniri a Republicii Moldova cu România. "Moldovenii trebuie să-şi valorifice potenţialul intern. Trebuie să încetăm să mai umblăm cu mâna întinsă. Voi depune eforturi pentru a insufla încredere în forţele proprii cetăţenilor noştri", a declarat premierul la emisiunea "Alb şi negru" de la Unimedia.

"Fraţii noştri de peste Prut au alte probleme. Au fost făcute anterior nişte calcule privind costurile unirii. Nu cred că sunt mulţi entuziaşti care ar vrea să accepte descreşterea nivelului de viaţă al unei familii din Bucureşti sau Piteşti, în favoarea unirii", a explicat Valeriu Streleţ.

Renate Weber, despre o unire a României cu Republica Moldova