Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


(VIDEO) Vladimir Putin s-a scufundat într-un minisubmarin în Marea Neagră

video_vladimir_putin_scufundat_minisubmarin_marea_neagra.jpg

Vladimir Putin, la bordul unui minisubmarin, în Marea Neagră (Foto: Reuters/Alexei Nikolsky/RIA Novosti/Kremlin)
Vladimir Putin, la bordul unui minisubmarin, în Marea Neagră (Foto: Reuters/Alexei Nikolsky/RIA Novosti/Kremlin)

Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a scufundat la bordul unui minisubmarin în Marea Neagră, în largul peninsulei Crimeea. El spune că a văzut epava unei nave şi vestigii vechi de câteva secole.

Vladimir Putin a coborât la adâncimea de 83 de metri, într-o călătorie subacvatică, în cadrul unei expediţii a Societăţii Geografice Ruse.

În timpul călătoriei de 45 de minute, preşedintele rus a putut vedea o galeră bizantină scufundată, care ar data din secolul IX sau X.

Vladimir Putin susţine că s-ar putea aventura la aceeaşi adâncime într-un costum de scafandru, dar că va lăsa această sarcină în seama scafandrilor profesionişti.

Liderul de la Kremlin a felicitat Societatea Geografică Rusă, cu ocazia împlinirii a 170 de ani. El apreciază că astfel de expediţii sunt esenţiale "pentru a înţelege cum s-a stabilit identitatea naţională a Rusiei".

Vladimir Putin a mai făcut astfel de expediţii subacvatice şi în trecut.