Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vizită istorică a Papei Francisc în Cuba

vizita_istorica_papei_francisc_cuba.jpg

Papa Francisc, aici pe aeroportul Fiumicino din Roma (Foto: Reuters/Giampiero Sposito)
Papa Francisc, aici pe aeroportul Fiumicino din Roma (Foto: Reuters/Giampiero Sposito)

Papa Francisc este aşteptat sâmbătă la Havana, într-o vizită de trei zile, ce încununează mai multe decenii de eforturi de apropiere a regimului Castro de Biserica Catolică şi lumea exterioară, transmite AFP.

Primul eveniment important va fi slujba de duminică din Piaţa Revoluţiei, înainte de întâlnirea Papei Francisc cu preşedintele Raul Castro.

Liderul de la Vatican s-ar putea întâlni în aceeaşi zi cu fostul preşedinte, Fidel Castro.

Papa argentinian, în vârstă de 78 de ani, va ateriza la ora locală 16 (22 GMT) pe aeroportul Jose Marti din Havana, unde va fi întâmpinat de preşedintele Raul Castro.

Este a treia oară în 17 ani când un Papă vizitează Cuba, după Ioan Paul al II-lea în 1998 şi Benedict al XVI-lea în 2012.

În Cuba, 10% din populaţie se declară catolică, deşi numărul celor botezaţi este mult mai important, mulţi amestecând religiile afro-cubaneze şi catolicismul, comentează AFP.

Înaintea vizitei, într-un interviu pentru canalul CTV al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat şi numărul doi la Vatican, şi-a exprimat speranţa ca liberalizarea economică aşteptată, ca urmare a ridicării embargoului american impus Cubei din 1962, "să poată conduce şi la o mai mare deschidere în ceea ce priveşte drepturile omului".

După Cuba, Papa Francisc se va deplasa în Statele Unite.