Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Chişinău: Partidul Liberal ameninţă cu părăsirea alianţei de guvernare

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susţine că formaţiunea sa ar putea părăsi Alianţa pentru Integrare Europeană la începutul lunii noiembrie, dacă până atunci colegii de coaliţie, liberal-democraţii şi democraţii nu vor da curs condiţiilor incluse în Acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană. Declaraţia a fost făcută de liderul PL, în cadrul unui emisiuni televizate de la Prime TV.

Corespondenta RFI la Chişinău, Valeria Viţu

Potrivit lui Mihai Ghimpu, liberalii își doresc realizarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi condamnarea celor care se fac vinovați de furtul miliardului.

De asemenea, PL vrea măsuri drastice în ceea ce privește combaterea corupției. "Noi nu am revenit la guvernare de dragul unor ministere, dar pentru a face ordine. Dacă nu suntem ascultaţi, la începutul lunii noiembrie părăsim alianţa", a precizat preşedintele liberal, citat de agenția de știri IPN.

Totodată, liderul Partidului Liberal avertizează că în prezent s-ar putea repeta situaţia din 2001, când comuniştii au preluat puterea. "În 2001, oamenii nu au votat pentru comunişti, dar împotriva fostei guvernări. În loc să progreseze, lucrurile au degenerat. În 2009, la guvernare au venit forţele pro-europene, dar lucrurile tot nu au progresat", a explicat liderul liberal.

Mihai Ghimpu a mai spus că susţine protestatarii din centrul Capitalei, dar nu li se va alătura. "Eu le dau dreptate oamenilor care protestează. Dar problema constă în conducătorii acestor proteste. Valentin Dolganiuc a fost şi el la guvernare, Victor şi Viorel Ţopa au fost judecaţi pentru delapidări. Viorel Ţopa i-a acordat un credit de la BEM lui Victor Ţopa, care era director la aeroport. Socialiştii, la fel, au fost la guvernare. Usatîi şi Dodon sunt ei înşişi nişte oligarhi. Eu nu sunt nici bandit, nici oligarh, nici n-am nimic cu miliardul. Problemele există, dar nu sunt Dodon şi Usatîi cei care să conducă protestele", a spus preşedintele PL.

În alt context, liderul Partidului Liberal a menționat că decizia FMI de a nu semna un memorandum cu Republica Moldova a fost influenţată şi de protestele pe care le-au găsit la Chişinău. "Au venit aici, au văzut mitinguri, proteste, un partid, al doilea, al treilea, asta pentru ei instabilitatea înseamnă. E democraţie, dar ei nu cred că aceasta majoritate parlamentară va rezista, așa sunt occidentalii. Şi vreau să vă spun că răul pe care ni-l aduc cei care au ieşit şi în Piaţă şi aceşti doi, iată îl vedem", a spus Mihai Ghimpu.

Liderul PL a precizat că în lipsa acordului cu FMI, investiţiile vor bate pasul pe loc, întrucât banii vor fi realocaţi pentru salarii şi pensii. Mihai Ghimpu a mai spus că de relaţia Moldovei cu FMI depinde şi obţinerea împrumutului promis de România.

"Şi în situaţia asta în care suntem, noi am mizat pe acordul de împrumut de la fraţii noștri de la Bucureşti de 150 de milioane, acuma FMI a zis nu, orice stat poate acorda ajutor Republicii Moldova doar după semnarea acordului cu FMI, pentru că noi vrem să vedem reforme, vrem să fie trași la răspundere cei care au furat miliardul şi vrem să funcționeze legea şi noi suntem într-o situație foarte stupidă acuma", a afirmat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.

Amintim că la sfârșitul lunii iulie, liderii PLDM, PDM şi PL au parafat noul Acord de constituire a Alianţei de Integrare Europeană 3, care ulterior a fost semnat de către toţi deputaţii din cele trei partide așa-zise pro-europene. Ghimpu declara atunci că "AIE, care părea că e moartă a început să se mişte şi a devenit AIE 3. Este un semnal bun şi pentru cetăţeni şi pentru partenerii externi şi pentru noi, care trebuie să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am asumat împreună în 2009".