Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Florin Iordache (PSD): Moţiunea de cenzură, un demers pripit şi nejustificat

Parlamentarii Puterii vor asigura cvorumul, dar nu vor participa la votul de marţi asupra moţiunii de cenzură a PNL. Iată ce declară la RFI deputatul PSD, Florin Iordache. El spune că în acest fel, parlamentarii coaliţiei vor "persifla modul în care Opoziţia s-a pripit prin depunerea acestei moţiuni".

În opinia lui Florin Iordache, "nu au pregătit foarte bine această moţiune de cenzură, pentru că tema pe care au lansat-o şi susţinerea pe care o au în acest moment în Parlament din punctul meu de vedere de la început nu le-a dat nici o şansă să poată fi acceptată această moţiune de cenzură (...). E un demers pripit, nejustificat, nepregătit (...). Tot acest demers de două pagini până la urmă e o bătaie de joc".

Deputatul PSD precizează că parlamentarii Puterii nu vor participa la votul asupra moţiunii de cenzură: "Vom asigura cvorumul de prezenţă, pentru că prima condiţie înainte de a începe şi a fi dezbătută moţiunea de cenzură, trebuie să avem cvorum de prezenţă, asigurăm noi cvorumul de prezenţă, dar pentru că-i atât de prost pregătit acest demers al Opoziţiei, noi nu vom vota această moţiune de cenzură (...). În acest fel, noi demonstrăm că din partea Opoziţiei e un demers politicianist şi nepregătit. E o diferenţă atât de mare, deci nu e vorba de frică, te gândeşti la frică atunci când este vorba de cinci, şapte, zece, 20 de voturi. Acum discutăm de o sută de voturi. Deci când diferenţa e atât de mare, în nici un caz nu discutăm de frică, discutăm de a persifla modul în care colegii din Opoziţie s-au pripit prin depunerea acestei moţiuni de cenzură".