
Politică
Orban: Aşteptăm ca PSD să se ţină de cuvânt în privinţa votului prin corespondenţă
Ludovic Orban crede că PSD va face în aşa fel încât viitoarea lege privind votul prin corespondenţă să nu-i afecteze interesele electorale: "Aşteptăm ca PSD să se ţină de cuvânt. Atât la consultările de la Cotroceni iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis, cât şi prin luări de cuvânt publice şi chiar în plenul Parlamentului, PSD s-a angajat că va susţine adoptarea legii votului prin corespondenţă. Or până astăzi nu au făcut decât să boicoteze adoptarea acestui act normativ. Sunt convins că şi dacă vor susţine adoptarea unui act normativ privind votul prin corespondenţă, o vor face de asemenea natură încât să nu le afecteze interesele electorale, adică vor face legea de asemenea natură, încât să fie foarte greu aplicabilă".
Întrebat cum comentează declaraţia recentă a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care spunea că "în cel mai lung scenariu" legea votului prin corespondenţă va fi adoptată în luna februarie, Ludovic Orban a răspuns: "Valeriu Zgonea îşi schimbă părerea de la o zi la alta. Într-o perioadă anterioară a dat declaraţii în care a susţinut adoptarea votului prin corespondenţă, astfel încât să poată fi aplicat la alegerile parlamentare. Din păcate, există o decizie a Curţii Constituţionale şi o recomandare a Comisiei de la Veneţia, prin care pentru a se aplica prevederi legislative la un scrutin electoral, modificările legislative trebuie să se facă cu un an de zile înaintea scrutinului respectiv. Eu cred că atât interpretarea CC, cât şi poziţia Comisiei de la Veneţia, care sigur, are un caracter opţional trebuie respectate".