Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Criză politică la Chişinău

criza_politica_la_chisinau.jpg

Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat

Fostul premier al Republicii Moldova, liberal-democratul Vlad Filat, a rămas joi fără imunitate parlamentară. El este suspectat de fapte de corupţie. Cu votul a 79 de deputaţi, imunitatea sa parlamentară a fost retrasă.

UPDATE: Fostul premier moldovean Vlad Filat a fost reţinut joi şi a ajuns la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), la scurt timp după ce Legislativul a decis ridicarea imunităţii sale parlamentare, în urma acuzaţiei de implicare în fraudele de la Banca de Economii, relatează site-ul Moldova.org.

Vlad Filat a declarat joi în plenul Parlamentului de la Chişinău că este pregătit pentru un asemenea scenariu şi că-şi va demonstra nevinovăţia.

"Sistemul este putred şi sub controlul lui Vlad Plahotniuc, vicepreşedinte PD. Cât va fi în viaţa publică, Republica Moldova nu are viitor", susţine Filat.

La începutul şedinţei de joi a Legislativului, procurorul general, Corneliu Gurin, a cerut ridicarea imunităţii deputatului Vlad Filat, declarând că sunt probe care demonstrează implicarea politicianului în frauda bancară din Republica Moldova.

"Vin cu o solicitare care nu a mai fost în istoria Republicii Moldova, privind punerea în învinuire a deputatului PLDM, Vladimir Filat. Avem probe concludente despre implicarea lui Filat în comiterea fraudelor de la Banca de Economii, prejudiciul fiind estimat la sute de milioane de euro. Este o crimă deosebit de gravă, fiind implicat şi în distrugerea probelor", spune procurorul general, Corneliu Gurin.

Totodată, liderul PLDM este învinuit că în perioada în care a îndeplinit funcţia de premier, a primit zeci de milioane de dolari de la directorul companiei Dufremol, Ilan Shor.

Analistul Armand Goşu, specialist în spaţiul ex-sovietic
1061