Mizele summitului NATO: un tandem România-Polonia?

Nu este o reuniune în care se vor lua decizii, acestea se iau de către toți membrii Alianței, dar este un moment foarte important pentru a stabili o poziție comună în regiune, în perspectiva summitului Alianței, din vara anului viitor, de la Varșovia.

Și tocmai unitatea flancului estic al NATO reprezintă miza principală. Pentru ca, spre deosebire, poate, de alte perioade, consensul în regiune pare mai greu de atins astăzi.

Și aceasta din cauza abordărilor diferite față de Rusia?

Exact. După cum spuneam într-unul din comentariile din zilele trecute, populismul începe să devină regulă în Europa Centrală, după ultimele alegeri din Polonia. Există multe puncte comune în abordările de la Budapesta, Praga sau Bratislava și, mai recent, Varșovia. În ceea ce privește răspunsul la criza refugiaților, de exemplu.

Dar atunci când vine vorba despre atitudinea față de Rusia, lucrurile se schimbă fundamental. Polonia se deosebește radical de Ungaria și în bună măsură de Cehia și Slovacia. Pardidul Lege și Justiție, recent câștigător al alegerilor poloneze, are o atitudine chiar mai pronunțat antirusească decât Platforma Civică, formațiunea liberală pe care o înlocuiește la putere. Ba chiar a acuzat-o pe aceasta din urmă de o atitudine duplicitară în relația cu Rusia. Destui polonezi cred și azi că fostul președinte Kasczinsky, fratele actualului lider al partidului Lege și Justiție, a fost în realitate asasinat și nu a fost un simplu accident de avion la comemorarea din aprilie 2010 de la Katyn. Unii acuză chiar că Platforma Civică ar ascunde adevărul pentru a nu tensiona relația cu rușii.

Polonia a cerut de mai multă vreme întărirea prezenței militare a NATO pe flancul Estic al Alianței, tocmai pentru a contracara posibila amenințare rusă. Și, în noile condiții politice de la Varșovia, tonul va deveni și mai apăsat. Polonia are, în mod evident, drept aliați principali pe cei din statele baltice, care se simt în cea mai mare măsură amenințați de politica agresivă a Kremlinului.

Doar că, de partea cealaltă, există Ungaria lui Viktor Orban, care dezvoltă relații speciale cu Rusia. Și mai există Cehia și Slovacia care, deși nu au atdutini pro-ruse de tipul celor de la Budapesta, manifestă în orice caz multă prudență. Si ar mai fi Bulgaria, puternic dependentaă de Rusia din punct de vedere energetic, dar care i-a refuzat Rusiei acordarea spatiului aerian pentru a-și transporta trupele și tehnica militara în Siria.

Pe de altă parte, presa internațională a scris în ultima vreme despre ezitările Germaniei în a accepta o prezență permanentă a NATO pe flancul estic. Tocmai pentru a nu tensiona și mai mult relațiile cu Rusia.  Atenție, discutăm aici despre permanentizarea prezenței militare aliate și nu despre această rotație a trupelor și a sistemului de exerciții care se desfășoară în acest moment. Și care a fost acceptată de toată lumea la summitul din Țara Galilor.

Care ar fi aici poziția României?

În orice caz, mai aproape de cea a Poloniei, dar întrebarea este cât de aproape. România a practicat până acum un echilibru, i-as spune inteligent, între abordarea vest-europeană și cea americană. Și a tras toate avantajele, pe cele economice și instituționale din partea Uniunii Europene și pe cele strategice din partea NATO și a Statelor Unite. Echilibrul acesta este însă cu atât mai greu se ținut cu cât divergențele pe cele două maluri ale Atlanticului se amplifică. Strategic vorbind, România  mizează, pe operaționalizarea instalațiilor antirachetă. Și aceasta, spre iritarea Rusiei. Varșovia ar vrea însă mai mult din partea Bucureștiului și așa s-ar explica sosirea mai din timp a președintelui polonez Andrzej Duda. Acesta încearcă să aducă România de partea sa în ideea de a cere răspicat întărirea prezenței NATO pe teren, în regiune. Ar fi o victorie importantă a Poloniei, dată fiind greutatea specifică a României în cadrul flancului estic. Mai ales că România și Polonia sunt legate de un parteneriat strategic. Un tandem bine sudat polono-român ar da tonul în regiune, din punct de vedere strategic.

Care ar fi rezultatele?

Ei bine, în declarația dată publicității în perspectiva summitului care începe azi, președintele Iohannis nu a cerut explicit o permenentizare a prezenței NATO în regiune, dar a afirmat că Alianța ar trebui să acorde o atenție permanantă flancului estic iar această preocupare nu poate și nu trebuie să fie una temporară, tactică, ci de geopolitică și de strategie a NATO. Rămâne să vedem cum vor aborda chestiunea toate statele din regiune, la summitul de azi.

Ce se va întâmpla dacă nu va exista un consens în cadrul flancului estic?

Atunci, ca să o spunem direct, va câștiga cineva care nu a fost prezent la reuniune – e vorba, evident, de Rusia. De altfel, dezbaterile publice care au premers acest summit au scos în evidență și un alt tip de amenințare din partea Rusiei, care nu este de ordin militar în sensul clasic – este vorba despre acest razboi hibrid cu o foarte importantă latură propagandistică. Ei bine, pe acest front, Rusia nu reușește să câștige toate conștiințele, nici nu are cum. Dar reușește, iată să câștige suficiente puncte astfel încât să poată bloca decizii în Europa dar și pe flancul estic. Rămâne însă de văzut cum vor găsi consensul țările din regiune.