Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Republica Moldova: PLDM trece în Opoziţie

republica_moldova_pldm_trece_in_opozitie.jpg

Liderul PLDM, Valeriu Streleţ
Liderul PLDM, Valeriu Streleţ

Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova nu va participa la negocierile pentru formarea noului Guvern şi trece în Opoziţie. Decizia a fost luată de Consiliul Politic Naţional al PLDM, cu majoritatea voturilor celor prezenţi.

Preşedintele interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat după şedinţă că "ţinând cont de faptul că PD nu este apreciat de PLDM ca un partid totalmente proeuropean, că acest partid a acaparat instituţiile statului, că acest partid a acceptat doar de dragul formalităţilor anumite reforme, PLDM nu va participa la negocieri cu PD şi aliaţii săi pentru formarea unei majorităţi parlamentare. Colegii noştri consideră că PLDM şi-a făcut onest datoria, a muncit în serviciul ţării şi a implementat importante reforme, iar acum, când democraţii au trimis în demisie un Guvern proeuropean, PD este pe deplin responsabil să formeze o majoritate parlamentară şi să-şi asume responsabilitatea guvernării mai departe".

Decizia PLDM vine după ce Guvernul în frunte cu liberal-democratul Valeriu Streleţ a fost demis săptămâna trecută, cu votul socialiştilor, comuniştilor şi democraţilor pentru "corupţie şi ineficienţă", dar şi după reţinerea liderului formaţiunii, Vlad Filat.

Partidul Democrat din Moldova consideră insa ca gestul PLDM este unul iresponsabil și laș, având în vedere contextul actual, din țară și din regiune."Observăm că această decizie a foștilor noștri colegi de alianțe pro-europene face parte din acel șir de acțiuni populiste și declarații instigatoare, cu care PLDM a șocat opinia publică și cetățenii Republicii Moldova, începând cu momentul în care liderul de facto al acestui partid a fost acuzat de fapte de corupție. Ceea ce ascunde PLDM de opinia publică este faptul că se află în prag de scindare, iar decizia de a fugi de responsabilitatea guvernării într-un moment foarte greu pentru țară are și dedesubturi de alt gen, prin care acest partid încearcă să-și ascundă agonia: PLDM se teme să intre în negocieri, tocmai pentru că nu știe pe câți deputați mai poate conta. Acesta este motivul real al deciziei liberal-democraților de a fugi în opoziție – o încercare de a se autoconserva și de a se ascunde de opinia publică, pentru a nu răspunde politic pentru acțiunile de corupție patronate de unii dintre liderii săi".

Totodata, PDM anunță că "negocierile cu partidele responsabile pro-europene și cu parlamentarii independenți care urmăresc aceste idealuri de dezvoltare în interesul celor mulți – vor continua zilele următoare. Obiectivul nostru nu este unul politic, ci unul național: acționăm pentru ca Republica Moldova să poată avea curând un nou guvern pro-european, capabil să implementeze rapid reformele necesare, în condiții de stabilitate", susțin democrații.

La sfârşitul săptămânii trecute, liderii PD şi PL, dar şi fostul premier, Iurie Leancă, s-au reunit într-o şedinţă la Parlament, unde au început negocierile pe marginea formării unei noi coaliţii de guvernare.