Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Dacian Cioloş, tehnocratul desemnat premier

În vârsta de 46 de ani, Dacian Cioloş a fost desemnat prim-ministru al Romaniei. Inginer agronom cu studii la Cluj şi la universităţi din Franţa, Cioloş are reputaţia unui bun specialist şi a realizat o reformă importantă a sectorului agricol atunci când a fost comisar european.

Deşi a ocupat funcţii publice în care apartenenţa politică era importantă, Dacian Cioloş şi-a păstrat imaginea de specialist şi nu a făcut parte niciodată dintr-un partid politic.

Inginer horticultor cu studii făcute la Cluj, Cioloş şi-a continuat la mijlocul anilor 90 specializările în Franţa, la Rennes şi Montpellier.

Întors în Romania, lucrează la mai multe programe bilaterale franco-române, înainte de a se ocupa la Delegaţia Comisiei Europene de dosarul agricol.

În 2005, intră în Ministerul Agriculturii, unde e consilier, secretar de stat şi apoi ministru, în cabinetul condus de Călin Popescu-Tăriceanu. După aceea, devine preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România.

Un pas important în cariera lui Dacian Cioloş s-a întamplat în 2010, când e numit comisar european pentru Agricultura şi dezvoltare rurală în Comisia condusă de Jose Barroso  S-a ocupat timp de patru ani de agricultura europeană, realizând o reformă în profunzime a acestui sector delicat. Ulterior, Cioloş a fost în cărţi pentru primirea unui nou mandat de comisar european, însă Guvernul condus de Victor Ponta a optat pentru Corina Creţu.

De la întâi iulie, Dacian Ciolos a ocupat postul de consilier special al preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pe securitatea alimentară internaţională. «Dacian Cioloş are o vastă experienţă în domeniul siguranţei alimentare şi consider că este persoana potrivită să mă consilieze pe această importantă temă» – a spus preşedintele Comisiei atunci când a făcut anunţul.