Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, la RFI: Angajaţii Teatrului Nottara n-au nici o vină că se dărâmă blocul peste ei

Noul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, spune într-un interviu la RFI că situaţia Teatrului Nottara va fi analizată într-o întâlnire de urgenţă la Palatul Victoria, împreună cu reprezentanţi ai Primăriei şi ai instituţiei culturale bucureştene. Ministrul propune instituirea unui Fond Naţional de Salvare a instituţiilor de cultură, care se află în clădiri de patrimoniu.

Vlad Alexandrescu apreciază că legea care interzice activităţile în clădiri cu risc seismic ridicat şi care a făcut ca Teatrul Nottara, Teatrul Foarte Mic şi Cinematograful Patria să-şi suspende activitatea "este foarte oportună, vine să împlinească o aşteptare a societăţii civile. Nu se poate să mai lăsăm instituţiile de cultură să-şi desfăşoare activitatea şi să atragă public în nişte imobile cu risc seismic foarte ridicat, unele dintre ele, majoritatea, chiar de pericol public".

Noul ministru se declară sensibil la problema instituţiilor de cultură amintite: "În ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii acestor instituţii în viitor, în calitate de ministru al Culturii sunt foarte sensibil, bineînţeles şi pot să vă informez că şi premierul, domnul Dacian Cioloş, e foarte preocupat de ce se întâmplă la Teatrul Nottara. Am hotărât împreună că vom avea o întâlnire la Palatul Victoria cu reprezentanţii Teatrului Nottara pe de o parte şi cu reprezentantul Primăriei, în care să încercăm să găsim o soluţie pentru Teatrul Nottara imediat. Dar suntem un pic contrariaţi. Am fi vrut să o facem chiar astăzi după şedinţa de Guvern, dar suntem împiedicaţi de faptul că ieri Consiliul General a retras sprijinul primarului general interimar. Aşteptăm să se aleagă, să se decidă în Consiliul General un reprezentant al instituţiei, după care vom face o întâlnire de urgenţă la Palatul Victoria, pentru a încerca să rezolvăm deocamdată situaţia Teatrului Nottara".

Care ar putea fi soluţia? "Soluţia ar fi ca pe perioada în care acest imobil va intra în consolidare, este un imobil de patrimoniu, Bulevardul Magheru numărul 20, să găsim un amplasament în care teatrul să-şi desfăşoare activitatea, pentru că actorii, regizorii, angajaţii teatrului n-au nici o vină din faptul că blocul se dărâmă peste ei, ei trebuie să-şi desfăşoare mai departe activitatea artistică. Şi chiar dacă teatrul nu ţine de Ministerul Culturii, el ţine de Primărie, Ministerul Culturii este foarte implicat şi sensibil la acest aspect, adică oamenii să-şi poată desfăşura activitatea lor creativă în continuare", spune Vlad Alexandrescu.

Noul ministru al Culturii precizează că a avansat ideea în Guvern "deja de mai multe ori, a demarării unui program al Ministerului Culturii pentru consolidarea unor clădiri de patrimoniu cu risc seismic ridicat, în care funcţionează instituţii de cultură subordonate Ministerului Culturii sau primăriilor. Trebuie să înţelegem că statul nu poate dintr-o dată să consolideze toate imobilele pe care nu le-a consolidat în 45 de ani, dar cred că dacă am demara un astfel de program şi am institui un Fond Naţional de Salvare a instituţiilor de cultură care se află în clădiri de patrimoniu, atunci dacă statul ar da acest semnal şi asta este una din priorităţile mele, atunci am crea o masă critică, o conştiinţă mai acută în societate, pentru urgenţa acestor operaţiuni. Cu bani de la bugetul statului şi cu proiecte europene".