Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Decembrie 1989: lovitura de stat și revoluția

Ca în fiecare an, în România sunt marcate în aceste zile evenimentele din decembrie 1989. Și tot, ca de fiecare dată, presa rezervă spații largi dezvăluirilor despre întâmplările acelor zile, mai ales din culisele puterii. Rămâne însă întrebarea: revoluție sau lovitură de stat? 

Există un un anumit tip de discurs despre schimbarea de regim și de orânduire socială din 1989. Și acesta domină destul de clar spațiul mediatic în zilele din preajma lui 22 decembrie. În orice caz, este o teorie susținută frenetic de membri ai fostei Securități.

În esență, teoria este că în decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat, convenită la întâlnirea sovieto-americană de la Malta. Pe drum, nu se știe cum, elementul american se pierde și, la București, ajunge să acționeze doar KGB.

Cu alte cuvinte, regimul lui Nicolae Ceaușescu ar fi fost răsturnat de o conspirație a marilor puteri. Firește, în mod ilegitim. Și cu un popor român căruia, ca să nu bage de seamă, i s-a dat o altă ocupație: aceea de a face revoluție. În consecință, cei care au servit regimul comunist sunt doar niște victime ale istoriei, nicidecum responsabili pentru abuzurile din timpul dictaturii.

Și totuși, nu se poate nega existența unor forțe străine în acea perioadă, despre prezența acestora s-a vorbit mult, mai ales în anii care au urmat imediar revoluției.

Evident. În astfel de situații, prezența unor astfel de forțe este inevitabilă și, putem spune, fiecare încearcă, în măsura posibilităților, să-și urce pionii în funcții de decizie. Dar aceasta nu s-a inventat în România, la noi fenomenul a fost doar mai vizibil pe fondul vidului de putere de după fuga lui Ceaușescu.

Dar în același timp, nu ai cum să nu iei în considerare formidabila dorință de libertate a oamenilor, faptul că ei se săturaseră până în gât de regimul lui Nicolae Ceaușescu, de lipsuri și de izolarea țării.

Poate că ieșirea în stradă a fost cumva încurajată, i s-a dat un impuls, pentru că oamenilor le era extrem de frică - și să  nu uităm că în România s-a tras în plin în manifestanți, lucru nemaiîntâlnit în Europa comunistă. Dar dacă nu ar fi fost ieșirea oamenilor pe străzi, marii conspiratori ar fi continuat să se întâlnească pe ascuns, prin parcuri.

Și să nu uităm un lucru: Timișoara era deja un oraș liber încă înainte ca așa numita ”lovitură de stat” să fi fost dată la București. Dorința de libertate a oamenilor trebuie să-și primească tributul cuvenit în aceste zile, fără a fi umbrită de alte teorii. La fel, cei care s-au sacrificat atunci pentru libertate merită amintiți și cinstiți astăzi, înainte de orice altceva, fiindcă ei simbolizează extraordinara dorință de libertate a românilor.

Cui folosește astăzi, după atâta timp, promovarea atât de insistentă a acestei teorii?

 Suntem într-o perioadă în care teoriile conspirației înflăcărează tot mai multe minți. Articole obscure, din surse dubioase, sunt rostogolite pe rețelele de socializare, iar teoria Securității legată de evenimentele din 1989, nu vine pe teren gol. Ea vine cumva în completarea unor alte teorii conspiraționiste – cum ar fi aceea că aderarea la Uniunea Europeană sau la NATO ar însemna o răpire a independenței și o înrobire a țării – o țară lăsată mândră, liberă și prosperă de Nicolae Ceaușescu.

Sigur că nu era deloc așa. Dar  toate aceste teorii, înlănțuite, cconduc la un fel de misticism politic. Un nou misticism, pe care, cu alte ingrediente, îl găsim și prin alte părți ale Europei. Și care vine să ofere alegătorului mediu explicații și soluții simple pentru provocări extrem de complicate.

Acestui alegător i se propune, ca soluție în fața crizelor lumii de azi,  să se retragă în buncărele istoriei - în România ceaușistă, antonesciană sau legionară, de exemplu. Așa cum, prin alte părți ale Europei, același tip de misticism propune revenirea la mozaicul european al frontierelor și monedelor, renunțarea la piața unică sau xenofobia.

Până la urmă, cu ce rămânem în amintirea acelor zile din decembrie 1989?

Teoria sprijinită de foști reprezentanți ai Securității are o slăbiciune fundamentală. Ea nu oferă un răspuns la o întrebare simplă: cum se face că, în urma unei lovituri de stat date de KGB, România a sfârșit prin a se integra în NATO și în Uniunea Europeană?

Desigur că în acele zile a existat o bătălie de culise pentru putere. Una cinică, lipsită de menajamente. Și nici nu se putea altfel, câtă vreme în România nu existau structuri alternative, cum erau Forumul Civic din Cehoslovacia sau Solidaritatea din Polonia. Și  nu exista nici o aripă reformatoare în fostul partid comunist.

Dar până la urmă, esențială pentru parcursul României a fost presiunea formidabilă a opiniei publice pentru democratizare și o punere a țării pe direcția occidentală. Și nicio forță politică nu s-a putut opune acestei voințe, chiar dacă mulți baroni politici sau oligarhi nu erau foarte fericiți cu asta. Dacă lupta pentru păutere din decembrie 1989 a durat câteva zile, adevărata revoluție a românilor a durat mai mult și a sfârșit prin readucerea țării și a națiunii, în Europa. Și asta nu place, evident, Securității.