Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rep. Moldova: Preşedintele Timofti respinge candidatura lui Plahotniuc la funcţia de premier

rep_moldova_presedintele_timofti_respinge_candidatura_plahotniuc_functia_premier.jpg

Nicolae Timofti, la întâlnirea cu reprezentanţii noii majorităţi parlamentare (Foto: www.presedinte.md)
Nicolae Timofti, la întâlnirea cu reprezentanţii noii majorităţi parlamentare (Foto: www.presedinte.md)

(ÎN ACTUALIZARE) Nicolae Timofti a respins miercuri candidatura controversatului om de afaceri Vlad Plahotniuc pentru postul de prim-ministru, potrivit unui comunicat de presă citat de site-ul Unimedia.

ACTUALIZARE 8: Partidul Democrat anunta ca majoritatea parlamentara propune repetat candidatura lui Vlad Plahotniuc la functia de prim-ministru. O declarație in acest sens a fost semnată in seara zilei de miercuri de reprezentanții partidelor care fac parte din majoritatea parlamentara."Declarăm în unanimitate și fără echivoc că Vladimir Plahotniuc este propus pentru a fi desemnat în funcția de prim-ministru în strictă conformitate cu prevederile constituționale, inclusiv luând act de hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 29 decembrie 2015. Decizia a fost formalizată de majoritatea absolută a deputaților din Parlament, iar potrivit Înaltei Curți, nu există deci nici un motiv constituţional şi democratic pentru ca Preşedintele să nu desemneze în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru persoana care dispune de o majoritate parlamentară, fie ea adversa Preşedintelui".

"Facem apel către presedintele Nicolae Timofti să țină cont voința exprimată de către majoritatea absolută din Parlamentul Republicii Moldova și să acționeze în temeiul interesului național și al Legii Supreme", se arata in declarația majorității parlamentare, care urmeaza a fi transmisă joi dimineata sefului statului.

 

ACTUALIZARE 7: Făcând uz de dreptul său constituţional de a evalua calităţile, competenţa, experienţa şi capacitatea candidatului la funcţia de prim-ministru, şeful statului informează majoritatea parlamentară şi opinia publică despre decizia sa de a respinge candidatura domnului Vladimir Plahotniuc la funcţia de prim-ministru, potrivit Unimedia.

 

ACTUALIZARE 6: Reprezentanții Partidului Democrat, care au anunțat formarea unui noi majorități parlamentare, discută cu șeful statului, Nicolae Timofti. Democrații sunt reprezentați în această întrunire de Marian Lupu și Andrian Candu.

 

ACTUALIZARE 5: Biroul politic al Partidului Democrat din Moldova a decis să-l propună pe Vlad Plahotniuc la funcția de prim-ministru. Reprezentanții PD urmează să meargă la președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, pentru a înainta noul candidat, informează Unimedia.

 

ACTUALIZARE 4: Protestatarii din PMAN au pornit spre Președinție.

 

ACTUALIZARE 3: Vlad Plahotniuc a ieșit în fața manifestanților adunați în scuarul TNOB, titrează agora.md.

 

ACTUALIZARE 2: Sute de membrii ai forțelor de ordine au fost mobilizați. Poliția a format cordon viu în jurul clădirii Guvernului.

 

ACTUALIZARE 1: Transportul public de pe bulevardele Ștefan cel Mare și Grigore Vieru, dar și pe str. București a fost, practic, sistat, informează agora.md.

Atmosfera de la Chișinău este destul de tensionată pentru că în capitala moldoveană au loc două mitinguri de susținere, respectiv de dezaprobare față de numirea unui premier din cadrul PD.

Așa cum anunța încă de marți, Platformă civică Demnitate și Adevăr a organizat o acțiune de protest în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), oprin care îi cere șefului statului să nu se lase intimidat de grupuri de interese în desemnarea unui nou candidat la funcția de premier. Sute de oameni s-au strâns aici, blocând traficul pe marile bulevarde din zonă și scandând, între altele, ”Jos hunta!” și „Vrem alegeri anticipate!”. Unii lideri ai protestatarilor l-au chemat pe șeful statului, Nicolae Timofti, să vină în piață, cerându-i totodată să nu desemneze un prim-ministru din PD.

În paralel - de aici, temerea autorităților în legătură cu eventuale violențe – are loc și o altă manifestație, organizată de Partidul Democrat în Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet. Multimea adunată aici scandează numele lui Vlad Plahotniuc, drept liderul care poate aduce stabilitatea în țară. Manifestanții susțin că au venit pentru a cere crearea majorității parlamentare stabile. Ei scandează „Da, majoritate. Nu, anticipate!” și „Vrem Guvern acum, nu șomeri în drum”.

 

 

sursa: youtube