Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trump, “un fenomen original cum Florida n-a mai văzut”. Va câștiga el preliminarele din 15 martie?

David Colburn este directorul Centrului Bob Graham de la Universitatea Statului Florida - Gainesville, unde a fost decan al Facultății de Istorie, prorector și rector, și unde predă, de patru decenii și jumătate, istorie și științe politice. 

Profesorul Colburn, care a  mai fost și președinte al Societății Istorice floridiene, este autor sau editor a 14 cărți, printre care o istorie instituțională a statului de la începuturi până în prezent, o panoramă a tendințelor socio-politico-demografice statale și, în 2007 o analiză definitivă a mutațiilor etnice, rasiale și economice care au influențat rezultatul alegerilor locale, statale și naționale din a doua jumătate a secolului trecut. Analiza are ca punct de pornire anul 1940, când aspectul demografic statal era cu totul altul, și când Florida era, fără nici o fisură, Democrată.  Aproape opt decenii mai târziu statul este, ca orientare politică, de nerecunoscut. Ce s-a întâmplat, aceasta este întrebarea la care răspunde David Colburn, și răspunsul său este studiat iarăși, cu mare atenție, de toți cei care concurează în preliminarele floridiene de pe 15 martie.

David Colburn: Florida s-a schimbat dramatic de la începutul celui de-al doilea Război Mondial - când populația era de numai 1,9 milioane. Avem astăzi, în 2016, peste 20 de milioane de locuitori, dintre care o proporție mică, o treime, născuți aici.  Din acest motiv, nou și proaspăt-veniții, au o șansă reală de a se afirma în politică. Pe acest fundal, un Donald Trump, un Bernie Sanders,  se pot face auziți, își pot realiza ambițiile. Istoria electorală a Floridei e plină de indivizi excentrici, dar chiar și în această galerie  de aspiranți la diverse demnități în stat, Trump se distinge ca un tip rar întâlnit, un fenomen original cum Florida n-a mai văzut.

Reporter: Un fiu și reprezentant senatorial al Floridei, Marco Rubio este angajat în cursa Republicană alături de Donald Trump, care, dacă e să dăm crezare sondajelor, îl surclasează  pe teren propriu. Care ar fi motivele, și cum l-ați plasa pe Marco Rubio în peisajul politic, etnic și rasial atât de accidentat al statului?

David Colburn: Provine dintr-o familie cubaneză care a emigrat înaintea revoluției castriste, și rămâne o parte a acelei comunități, a imigrației și destinului hispanic în Florida. Vorbim însă de o comunitate fragmentată.  Cubanezii au în continuare greutate, influență, dar numeric nu mai reprezintă, ca odinioară, mai mult decât toate celelalte grupuri hispanice laolaltă.  Cauza este imigrația masivă,  care face să nu se mai poată vorbi despre hispano-americani ca despre un tot unitar.  Marco Rubio reprezintă fără doar și poate comunitatea cubaneză, dar e îndoielnic, e o exagerare să spunem că și hispanici de alte origini îl acceptă ca reprezentant.

Reporter: Se aude că n-ar avea o reputație prea bună în Florida.  Adevărat? Trump nu pierde nici un prilej de a-l eticheta  "chiulangiu".

David Colburn: E de puțin timp în Senat, și de când e acolo mai mult umblă să se aleagă președinte.  Una dintre criticile care i se aduc este că nu face treaba pentru care a fost ales.  A avut și o carieră scurtă în Legislativul statal,  pe care a ajuns să-l conducă. Acolo s-a descurcat bine, și-a făcut datoria.  Ca senator federal, mai puțin.

Reporter: Un factor electoral deloc neglijabil este cel afro-american.

David Colburn: AFRO-CARAIBEAN și afro-american.  Un grup care a cunoscut, în ultimul deceniu și jumătate, o creștere substanțială, reprezentând astăzi cam 17% din populație. Interesele lor nu sunt întotdeauna în consonanță, dar aici în Florida îi plebiscitează masiv pe Democrați, iar familia Clinton a fost și rămâne o prezență populară, bine organizată, înlăuntrul acestui bloc electoral.

Reporter: Ce momente memorabile din istoria preliminarelor puteți cita, și ce rol a jucat și joacă Florida în procesul nominalizării?

David Colburn: De ceva vreme preliminarele au devenit, cred,  mai puțin importante decât generalele. Florida și Ohio sunt, între cele 50 de state, probabil cele mai importante stategic. Am asistat aici, de-a lungul timpului, la episoade electorale interesante. După cel de-al  doilea Război Mondial,  Florida, stat covârșitor Democrat, și-a manifestat preferința pentru personalități Republicane  precum Dwight Eisenhower sau Richard Nixon.  Dintre Democrați, i-a ales doar pe cei proveniți din sud, un Jimmy Carter sau un Bill Clinton. În 1992  floridienii au fost atrași de Ross Perot și, dacă nu i s-ar fi destrămat campania , probabil l-ar fi votat în dauna lui Bush Sr. și Bill Clinton.

Reporter: L-ați menționat pe Bush Sr. Notorietatea electorală planetară a statului se leagă însă de celălalt Bush, Junior, a cărui soartă electorală a atârnat, în 2000, de câteva buletine de vot numărate și răsnumărate. Nu e singurul caz de scrutin pe muchie de cuțit, cu scoruri incredibil de apropiate. Care ar fi cauza? De ce produce Florida atâtea palpitații, atâtea curse electorale palpitante?

David Colburn: Florida e un stat important care funcționează, grație complexității sale rasiale și etnice, ca un etalon, prefigurând ce se va întâmpla în restul țării. Complexitatea etnico-rasială se va extinde, generând alegeri disputate, cu rezultate strânse, precum cele care s-au înregistrat în Florida în 2000 și se vor înregistra probabil și în acest an.  Din acest motiv,  importanța strategică a Floridei n-are egal. Așa bogăție de oameni cu origini diferite nu există nicăieri,  nici măcar în California, stat cu o populație mai mare și cu o prezență hispanică substanțială dar, ca și în Texas, mai omogenă, precumpănitor mexicană.  Să adăugăm grupurile caraibo - și afro-americane,  să adăugăm pensionarii,  în număr extrem de mare, cel mai mare din SUA.  Pensionarii  participă masiv, jucând un rol crucial la generale, unde îi preferă, în vremea din urmă, pe Republicani.  Dacă privim harta, coasta sud-estică tinde să voteze cu Democrații, în vreme ce axa autostrăzii interstatale 4, porțiunea Tampa – Orlando - Daytona Beach,  adăpostește masa electorală "glisantă", cu preferințe incerte, care în mod normal decide deznodământul,  impune câștigătorul, Republican sau Democrat.

 
David Colburn intervievat de corespondentul RFI în SUA Radu Tudor