
Politică
Arestări în dosarul retrocedării Fermei Băneasa
Curtea de Apel Braşov a admis propunerea de arestare preventivă în lipsă pe numele celor trei oameni de afaceri israelieni: Tal Silberstein, Shimon Shevez şi Benjamin Steinmetz.
Pentru al patrulea israelian cercetat în acest dosar, Moshe Agavi, a fost dispusă cercetarea în libertate.
DNA ceruse arestarea celor patru în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a unui teren din Snagov.
Conform dosarului, Remus Truică și cei patru israelieni, alături de alte persoane, au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de inculpatul Paul Al României, prin oferirea de bani sau bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor sau instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi", susțin procurorii.
Mai exact, DNA preciza că Paul al României i-ar fi promis omului de afaceri Remus Truică și celorlalte persoane vizate de anchetă între 50% și 80% din valoarea bunurilor pe care le revendicase în România și că CITEZ "le-a și dat acestora bunurile, pe măsura obținerii lor, în schimbul intervenției membrilor grupului pe lângă funcționari publici cu atribuții în retrocedarea dreptului de proprietate din București și din alte județe din țară sau asupra judecătorilor, urmând a se reuși, în mod injust, obținerea bunurilor revendicate și punerea în posesia lor".