Germania: Devalorizarea unor grupuri umane, ca politică de partid

Succesul partidului care-şi spune Alternativa pentru Germania (AfD), la scrutinul din trei landuri federale, a stîrnit un val de comentarii îngrijorătoare - nu numai în Germania, ci şi în alte ţări. Pentru prima dată în istoria postbelică a Germaniei, reuşeşte un partid considerat naţionalist, de mulţi însă radical de dreapta, să se bucure de un sprijin atît de mare ca şi AfD. Partidul, creat în urmă cu 3 ani, a fost calificat, iniţial, drept expresie a unui potenţial de protest, nesemnificativ pentru scena politică stabilă a Germaniei, unde după război nici o formaţiune radicală de dreapta nu a reuşit să-şi creeze o bază mai largă.

AfD-ul a demonstrat contrariul - în numai trei ani. La alegerile europene, din 2013, intră în Parlamentul European. În 2014, în landtag-urile (parlamentele regionale) din Turingia, Saxonia şi Brandenburg. În 2015 în parlamentele din Bremen şi Hamburg, iar acum în cele din Saxonia Anhaltină, Baden Württemberg şi Renania Palatinat.

Mulţumit de succesul AfD, Hans-Thomas Tillschneider, deputat proaspăt ales pe listele „Alternativei” în landtag-ul din Saxonia Anhaltină, declara imediat după alegeri că, în sfîrşit, există şi în Germania un Front Naţional – ca în Franţa.

Tillschneider este una din figurile cheie ale AfD şi reprezintă, alături de Björn Höcke, aripa dură şi radical naţionalistă a partidului. Profitînd de problema refugiaţilor, acest nucleu şi-a ascuţit discursul, trecînd de la populismul eurosceptic şi islamofob la invective, de-a dreptul, xenofobe şi rasiste. La una din demonstraţiile anti-migranţi, la care după evenimentele din noaptea anului nou din Köln, participau şi susţinătorii Partidului Naţional-Democrat (NPD) şi ai mişcării Pegida (Patrioţii Europeni contra islamizării Apusului), Höcke a spus:

„După Köln a devenit limpede că viitorul ţării noastre şi poporului nostru depinde de reuşita noastră în a stopa politica sinucigaşă a partidelor vechi.”

Cuvintele lui Höcke au fost multiplicate prin sloganurile inflamate ale participanţilor: „Afară cu străinii!”.

O adevărată emblemă verbală a manifestanţilor pro-AfD şi -Pegida este lozinca, „Merkel să dispară!”

La radicalizarea partidului AfD şi a discursului tot mai agresiv anti-european, xenofob şi rasist, a contribuit şi Hans-Thomas Tillschneider, originar din România şi fondator al „Platformei Patriotice”, considerată extremistă de dreapta. Descris ca ideolog principal al AfD, Tillschneider, născut în 1978 la Timişoara, este legat, pe de altă parte, şi de mişcarea Pegida şi este o prezenţă constantă în publicaţiile editate de cercurile „identitare” ale Noii Drepte - naţionaliste - din Germania. Urmele publicistice ale acestui agitator anti-european pot fi depistate în numeroase publicaţii răspîndite prin intermediul internetului şi se suprapun cu ideologia difuză a multor activişti din AfD. „E numai o chestiune de timp pînă ce se va prăbuşi acest stat multietnic monstruos” care este Uniunea Europeană, susţinea Tillschneider pe site-ul „Platformei Patriotice”.

Într-o declaraţie pentru televiziunea germană, Tillschneider a bagatelizat ieşirile rasiste ale colegului său din AfD, Höcke, care susţinea într-o cuvîntare în faţa participanţilor la o conferinţă, organizată de aşa numitul Institut pentru Politică de Stat (cotat de experţi ca o pepinieră a activiştilor naţional-conservatori ai Noii Drepte):

„Simplificat spus, evoluţia din Africa şi Europa ne-a oferit două strategii de reproducere. Înţelegerea acestui fenomen, dragi prieteni, ne obligă să reorientăm politica de azil şi de migraţie din Germania şi Europa.”

În opinia politologului de la Universitatea din Jena, Matthias Quent, astfel de afirmaţii sînt rasiste:

„Ele constituie rasism pur, se bazează pe argumente pseudoştiinţifice şi exprimă o devalorizare a unor grupuri umane [...].”

În opinia lui Tillschneider, afirmaţiile lui Höcke sînt fără cusur.

„Islamologul” Tillschneider este o cutie de rezonanţă vocală a ideilor dreptei, este contra liberului schimb transatlantic, împotriva învăţămîntului de stat obligatoriu, a educaţiei sexuale şi, bineînţeles, contra Uniunii Europene. Catalogul este mai larg, dar punctele amintite sînt astăzi nelipsite din doctrinele tuturor formaţiunilor radicale de dreapta din Europa.