Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Gabi Firea, candidata PSD pentru Primăria București. Se cunosc și candidații pentru sectoare

firea.jpg

Image source: 
gabriela-firea.ro

Senatoarea Gabriela Firea va fi susținută de PSD în cursa pentru Primăria Capitalei. Anunțul a venit, vineri, de la liderul partidului, Liviu Dragnea, într-o postare pe Facebook.

ACTUALIZARE: Senatorul Gabriela Firea a declarat că principalul său obiectiv va fi decongestionarea traficului din București, dar și schimbările din primărie.

”M-a onorat votul de astăzi al colegilor mei, dar mă și obligă (...) Mulți politicieni s-au bătut pentru scaune și pentru clădiri, nu este și cazul. În ceea ce mă privește pe mine sunt un om care iubește curățenia atât la propriu, cât și la figurat. Principala mea preocupare va fi o Capitală curată, aerisită de tot ceea ce înseamnă un trafic îngreunat și curățenia morală. În primăria Capitalei trebuie să facem curățenie de jos până sus și în ceea ce privește birocrația, corupția, dar și oamenii din primărie care nu se gândesc la binele bucureștenilor", a susţinut Gabriela Firea.

.................................................................

Dragnea a publicat fotografii cu echipa susținută de PSD la alegerile locale pentru Primăria Capitalei și cele șase sectoare. Gabriela Firea, candidatul PSD pentru Primăria generală, este preşedinte al PSD Bucureşti şi senator.

Pentru sectorul 1, candidatul este deputatul Dan Tudorache, iar pentru sectoarele 2 și 3, actualii primari Neculai Onțanu și Robert Negoiță.

La sectoarele 4, 5 și 6 apar în postarea președintelui PSD candidații Daniel Băluță, Daniel Florea și Gabriel Mutu.

Candidaturile au fost aprobate în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, care s-a desfăşurat vineri. Toţi candidaţii susţinuţi de către PSD sunt membri ai acestui partid, cu excepţia lui Neculai Onţanu, propus de către UNPR.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, nu au ajuns la un acord privind susţinerea în Capitală a unor candidaturi comune de către cele două partide.