Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Interceptări: “Curtea Supremă ne arată cum trebuie soluționate cazurile similare din România”

danilet.jpg

Judecătorul Cristi Dănileț

Premieră după decizia Curţii Constituţionale. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să păstreze interceptările SRI într-un dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Asta înseamnă că decizia Curţii Constituţionale privind interceptările se va aplica doar pentru dosarele viitoare, nu şi pentru cele aflate acum pe rol. Explicaţii de la judecătorul Cristi Dănileţ.

Cristi Danileț: Acest lucru l-a confirmat practic și Curtea Supremă, care într-o decizie, stabilește în mod clar că toate interpretările făcute pe vechea reglementare, adică făcute de organele serviciilor de informații, rămân valabile. Pentru că la acel moment, când s-au efectuat interceptările, ele au fost întocmite de către organul arătat de Codul de Procedură Penală.

De la data apariției deciziei Curții Constituționale, aceste interceptări se vor efectua de către alte organe, respectiv de către procuror prin poliția judiciară în mod direct, așa cum spune Curtea Constituțională, așa cum spune ordonanța de urgență a Guvernului, publicată în aceeași zi. Practic, Decizia Curții Constituționale trebuie să fie urmată de toți judecătorii din țară, pentru că în spețe similare, puterea de interpretare a Curții Supreme sau argumentele aduse de Curtea Supremă trebuie recunoscute și însușite de toți ceilalți judecători.  Practic, astăzi Curtea Supremă ne arată cum trebuie soluționate cazurile similare din România.

 

Reporter: Recent discutam cu doamna judecător Dana Gârbovan și dânsa spunea că într-adevăr,  fiecare judecător va analiza în funcție de fiecare dosar în parte. Dumneavoastră spuneți că după această decizie a Curții, judecătorul nu va mai avea această dilemă, ci pur și simplu are un model pe care să-l urmeze.

 

C.D: Exact. Judecătorii penaliști știu deja despre ce este vorba. Curtea Supremă a decis într-o speță care este model. Așadar, în spețe similare, judecătorii din România, toți judecătorii aflați ca poziție ierarhică sub Curtea Supremă, vor respecta această decizie. Și este bine că această decizie a Curții Supreme a intervenit atât de repede după pronunțarea deciziei Curții Constituționale, tocmai ca să nu mai existe dubii. Eu personal, într-o postare pe blogul propriu, am dat o interpretare deciziei Curții Constituționale, care se mulează perfect pe soluția dispusă de Înalta Curte. Anume, interceptările făcute pe vechea reglementare rămân valabile chiar dacă au fost făcute de serviciile de informații, atât timp cât legea din momentul efectuării lor a fost respectată.

 

Rep: După aceasta decizie, să ne așteptăm ca numărul celor care vor ataca în instanță va scădea, va fi descuraja sau practic nu va afecta în acest fel?

 

C.D: Probabil avocații vor încerca să invoce și alte apărări sau poate dosarele se află în stadii diferite față de dosarul soluționat de Curtea Supremă. Poate se vor găsi și alte argumente, însă pentru mine ca și practician, vă spun că decizia Curții Supreme nu ridică niciun fel de dubiu. Era de așteptat și de altfel, profesioniștii știu deja despre ce este vorba. Deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor. Nu puteau să fie revizuite sau anulate probele dinainte de pronunțarea acestei decizii.