Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


”Au fost date telefoane, insistent, către membrii familiei” – Laura Kovesi, la Pro TV

kovesi_dna_1.jpg

Kovesi
Laura Codruta Kövesi este audiata de comisia LIBE din PE în 26 februarie
Image source: 
RFI

”Au fost date telefoane, insistent, către membrii familiei mele şi către prieteni apropiaţi, timp de o zi si jumătate. Cei care au sunat, au încercat să afle date personale, cum ar fi adresa de e-mail”, dezvăluie Codruţa Kovesi în emisiunea ”După 20 de ani”.

Procurorul şef al DNA spune că nu este prima dată când se fac presiuni asupra procurorilor anticorupţie de oamenii deranjaţi de anchetele DNA. Ea afirmă că ”au fost telefoane insistente, repetate, dar nereuşite, pentru că nimeni nu a intrat în dialog cu aceste persoane”. Întrebată în ce limbă vorbeau cei care dădeau telefoane, procurorul-şef al DNA a declarat că nu poate spune acest amănunt. Ea a precizat, însă, că nu i-a fost atacat contul de e-mail.

Kovesi a apreciat că este vorba de una dintre multele tentative de intimidare care-i vizează pe procurori. ”Nu știu ce au găsit. Nici nu mă interesează ce au găsit. Probabil că sunt persoane deranjate de anchetele noastre, deranjate că DNA îşi face treaba. Nu pot să comentez despre cine a încercat să mă intimideze”, a afirmat Laura Kovesi.

Procurorii DIICOT au anunțat în 3 aprilie că doi cetățeni israelieni, Weiner Ron și Geclowicz David, au fost arestați pentru transfer neautorizat de date informatice și operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice în cazul încercării de intimidare a procurorului șef DNA, Laura Codruța Kovesi.

Ulterior, Tribunalul București a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor doi.

Procurorii spun că există suspiciunea rezonabilă că pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziţii de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv, cât şi în Londra, împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei, printre care şi cei doi inculpaţi, Weiner Ron și Geclowicz David, au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni de hărţuire şi infracţiuni informatice.

”În fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor, producătoare de temeri, precum şi atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credenţialelor de acces şi ulterior compromiterii de conturi de poştă electronică, activităţi urmate de violarea secretului corespondenţei, copierea şi transferul fără drept a conţinutului acestora”, au transmis procurorii DIICOT.

Rețeaua era bine organizată, iar potrivit datelor furnizate de procurori, căsuțele de e-mail ale unor apropiați ai Laurei Codruța Kovesi au fost sparte.

”Weiner Ron răspundea de partea tehnico-informatică a activităţii şi de compromiterea efectivă a conturilor de e-mail, după ce, în prealabil, Geclowicz David era cel care răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia şi anturajul persoanei publice vizate şi de obţinerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de e-mail. În continuarea demersului infracţional, inculpatul Weiner Ron , introducând fără drept credenţialele titularilor legitimi, a accesat în mod repetat şi fără drept, respectiv prin încălcarea măsurilor de securitate (id-uri şi parolele de autentificare) căsuţele de e-mail (spaţiul alocat de furnizorul de servicii conturilor clienţilor), sisteme informatice aparţinând unui număr de trei persoane vătămate”, se arată în comunicatul DIICOT.

Persoanele care ar fi exercitat ”actele de hărţuire în vederea intimidării” ar fi foşti agenţi ai serviciului de informaţii externe al Israelului, Mossad, și aveau instrucțiuni clare să nu o contacteze direct pe Kovesi, au precizat surse judiciare.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticoruţie, Codruţa Kovesi, a declarat că presiunile foştilor agenţi Mossad au reprezentat ”o încercare nereuşită de intimidare”.

Surse apropiate anchetei au declarat că persoanele interesate de informații care o privesc pe Codruța Kovesi ar fi vizate în dosare penale și ar fi angajat firma Black Cube pentru a afla date despre procurorul șef al DNA.

Black Cube este o companie care activează în domeniul intelligence, fondată în anul 2010 de foştii ofiţeri de informaţii israelieni Dan Zorella şi Avi Zanus.