Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


PNL merge mai departe cu contestarea alegerilor într-un singur tur

PNL a luat act de decizia Curții de Apel București de a refuza transmiterea la Curtea Constituţională a sesizării privind neconstituţionalitatea organizării alegerilor locale într-un singur tur şi va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă liberalii admit că nu mai sunt şanse şi cer alegătorilor să dea un vot util pe 5 iunie.

 

"Sperăm ca dezideratul revenirii la formula alegerii primarilor în două tururi de scrutin să fie atins cât mai curând și să ajungem, astfel, la momentul de maturitate al societății românești. Actuala normă, pe care o apreciem nedreaptă, trebuie corectată cât mai curând de actualul Parlament sau în viitorul mandat legislativ", se arată într-un comunicat de presă al PNL.  Potrivit sursei citate, demersul PNL a vizat obținerea unui răspuns clar din partea singurei instituții care are atributul de a face acest lucru, respectiv Curtea Constituțională, cu privire la situația permisă în acest moment de legea electorală.  

"Un primar poate obține mandatul cu votul unei minorități și să-l exercite în pofida neîncrederii exprimată, prin vot, de o majoritate a celor care și-au exprimat opțiunea. Astfel, situația în care mandatul este atribuit unui candidat care beneficiază de sprijinul a mai puțin de jumătate plus unu dintre alegătorii care s-au prezentat la urne, ridică semne de întrebare îndreptățite asupra legitimității și reprezentativității acelui primar", argumentează liberalii.

PNL mai precizează că menţinerea actualei forme a legii aruncă o umbră de îndoială asupra scrutinului din 5 iunie. "Din acest punct de vedere, ne exprimăm regretul cu privire la imposibilitatea de a obține un răspuns îndreptățit asupra constituționalității ori a neconstituționalității modului de alegere a primarilor, fapt pentru care asupra scrutinului din 5 iunie rămâne o urmă de îndoială justificată"

Liberalii fac apel la electorat să dea un vot util la scrutinul din 5 iunie, precizând că orice vot pentru un terț candidat este un vot favorabil în mod indirect PSD.