Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Candidatura lui Cristian Popescu Piedone, respinsă din nou

cristian_popescu_piedone.jpg

Cristian Popescu Piedone

Judecătoria Sectorului 4 a respins, miercuri, candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4. Decizia nu este definitivă, fostul primar având 24 de ore la dispoziție pentru a contesta hotărârea.

Biroul electoral a admis candidatura lui Cristian Popescu Piedone  la Primăria Sectorului 4, din partea PPU-SL, după ce pe 19 aprilie magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis că semnăturile de susținere pe care le strânsese nu sunt valabile. Ulterior, Cristian Popescu Piedone a strâns alte semnături și și-a depus candidatura.

Biroul Electoral al Sectorului 4 a respins lista candidaților PPU-SL pentru Consiliul Local, deschisă de Cristian Popescu Piedone, pe motiv că acesta s-a înscris în partid după ce au fost strânse semnăturile necesare depunerii listei.

Cristian Popescu Piedone este urmărit penal după tragedia din Colectiv. De altfel, el a demisionat în noimebrie 2015 din funcţia de primar al Sectorului 4, pe fondul protestelor declanşate de tragedie, şi susţinea la aceea vreme că se retrage din viaţa politică.