Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Obama la Orlando: Dacă nu acţionăm, masacre de felul acesta se vor repeta

Preşedintele SUA, Barack Obama, însoţit de vice-preşedintele Joe Biden, s-a întâlnit joi, 16 iunie, la Orlando cu familiile victimelor atentatului terorist de la Clubul Puls, cu personalul medical care a salvat nenumărate vieţi în minutele şi orele ce au urmat tragediei, şi cu membri ai unităţii poliţieneşti de elită care a intervenit pentru a-l neutraliza pe ucigaş. Şeful Casei Albe a depus apoi un buchet de 49 de trandafiri albi la Memorialul improvizat, în faţa Centrului Artelor Interpretative, în onoarea victimelor masacrului.

Un ritual trist, repetat mult prea des, momente pline de simbolism şi emotie.  

"Dacă nu acţionăm", a spus liderul american într-un scurt discurs ţinut după ceremonia de la Memorial, "masacre de felul acesta se vor repeta, pentru că alegem să le îngăduim."

Aurora, Sandy Hook, Charleston, San Bernardino, Orlando, pomelnicul tragediilor americane se lungeşte fără ca politicul să intervină decisiv pentru a îngrădi accesul la arme, în special la cele de război precum pistolul automat folosit de făptaşul de la clubul LGBT (lesbian, homosexual, bisexual şi transgen) din Orlando.

"Nu putem şti dinainte când va lovi, şi nu putem prinde orice dezechilibrat mintal care vrea să facă rău, dar putem decide CÂT rău poate face. Din nefericire,  legislaţia în vigoare permite unui terorist sau dezaxat să cumpere extrem de uşor, şi legal, arme extrem de puternice", a punctat Barack Obama, care l-a descris pe ucigaş drept un "lup singuratic" crescut în America şi îmbolnăvit de propaganda extremistă care circulă în spaţiul virtual.  Astfel de cazuri, a argumentat şeful Executivului, cer un instrumentar de intervenţie diferit, începând cu măsuri rezonabile de îngrădire a comercializării armelor de foc.

"Ni se spune iarăşi aceeaşi tristă poveste politică. Aşa cum mulţi dintre noi am anticipat, Democraţii refuză încă o dată, din rigidă ideologie partizană, să rostească formula "terorism islamic radical", sugerând că acest atac a fost încă un incident izolat, comis de un solitar fără nici o legătură cu ideologia jihadismului global. Încă mai grav, se foloseşte tragedia ca pretext pentru a ştirbi drepturile consfinţite în al doilea amendament la Constituţie", a considerat Ted Cruz, fost candidat prezidenţial şi port-stindard al cauzei conservatoare, care a deplâns de asemenea,  în discursul ţinut joi în aula Senatului,  "spectacolul politic" al Democraţilor revoltaţi "nu de islamismul radical ci de faptul că americanii au dreptul să posede şi să poarte armă".

În fapt, Democraţii vor să forţeze un vot parlamentar în privinţa unor ajustări modeste şi de bun simţ ale legislaţiei, în speţă interzicerea vânzării de arme celor aflaţi pe liste de interdicţie, şi eliminarea unor breşe în sistemul verificării cumpărătorilor. "Cu excepţia Republicanilor din Parlament", a  reamintit liderul minorităţii din Camera Reprezentanţilor Nancy Pelosi, "americanii aprobă cu o majoritate covârşitoare aceste initiaţive. Sper că deputaţii vor recunoaşte că nimic nu-i mai elocvent pentru un ales decât opinia alegătorilor săi" a mai spus Nancy Pelosi. 

Ascultă corespondenţa din SUA
836