
Politică
Brexit: Incidentele rasiste și xenofobe se înmulțesc după referendum
afis_antipolonez.png

Duminică pe geamurile Asociației Sociale și Culturale Poloneze (POSK) din Hammersmith, în vestul Londrei, un fief al comunității poloneze, au fost mâzgălite graffiti xenofobe, iar poliția investighează originea lor.
În Huntingdon, comitatul Cambridgeshire din estul Angliei, au fost găsite afișe în engleză și poloneză pe care scria "Părăsiți UE, Gata cu paraziții polonezi".
Afișele au fost puse la intrarea într-o școală și pe pragul unor case, iar o locuitoare de origine poloneză a găsit un astfel de afiș pe parbrizul mașinii sale.
Unele afișe erau în poloneză, dar într-o traducere aproximativă, probabil prin Google Translate.
"Producerea și distribuirea acestor materiale sau a altora similare constituie infracțiunea de incitare la ură rasială și este pasibilă de o pedeapsă maximă de șapte ani închisoare", a declarat la BBC șeful poliției din Cambridgeshire, comisarul șef Martin Brunning, care a promis investigarea sesizărilor de această natură și a invitat publicul să raporteze poliției astfel de incitări.
Mai multe incidente similare au fost semnalate de către polonezi din Regatul Unit în presă sau pe rețelele sociale.
Ambasadorul Poloniei la Londra, Witold Sobków, a făcut un apel la politicienii britanici să condamne astfel de acte, ceea ce s-a și întâmplat, chiar premierul David Cameron condamnând acest val de incidente xenofobe și rasiste.
Polonezii - cei mai numeroși
Nu este întâmplător că polonezii au fost ținta principală a acestor atacuri, ei fiind cea mai numeroasă comunitate de cetățenii străini din Regatul Unit, cu peste 800000 de rezidenți, potrivit datelor oficiale pentru anul trecut, majoritatea veniți după 2004 când Polonia a aderat la UE.
Ei sunt grupați compact nu doar în orașe mari ca Londra, Birmingham sau Manchester, dar și în orașe mai mici cum ar fi Huntingdon sau Peterborough în Cambridgeshire unde ajung aproape de 10% din populație.
Această comunitate s-a integrat în general cu succes în Regatul Unit, dar în unele cartiere au apărut fricțiuni între polonezi și băștinași, adeseori legate de folosirea serviciilor publice, cum ar fi asistența medicală sau școlile.
Nu s-au semnalat încă în presă astfel de incidente a căror țintă să fie românii, care sunt pe locul doi între cetățenii proveniți din UE după polonezi, dar vicepreședinte Uniunii Naționale a Studenților (NUS), Sorana Vieru, declara în Sunday Times că a văzut pe Twitter postări care vorbeau despre oameni care intrau în magazine și-i întrebau pe prăvăliași dacă sunt britanici.
"Eu cred că acesta este un vot care alimentează vederi rasiste. Imigranții devin țapi ispășitori", spune Sorana Vieru.
Musulmanii devin ținte
Dar nu numai polonezi au fost ținta unor insulte xenofobe, ci și cetățeni britanici de origine asiatică.
Jurnalista BBC Sima Kotecha a postat pe Twitter un comentariu în care se declara șocată de faptul că a fost insultată cu inafamantul "Paki" - insulta supremă la adresa persoanelor de origine pakistaneză, în chiar orașul ei natal, Basingstoke, al 85km vest de Londra, un cuvânt pe care nu-l mai auzise din anii '80.
Baroneasa Saeeda Warsi, care a fost prime femeie musulmană ministru, a documentat mai multe astfel de incidente, de pildă un bărbat alb a strigat la o femeie musulmană într-un supermagazin Tesco "Britania conduce, acum plecați!"
Membră a Partidului Conservator condus de premerul Cameron, ea a părăsit campania Vote Leave care susținea ieșirea din UE cu doar câteva zile înaintea referendumului din 23 iunie, acuzându-i pe liderii acesteia că provoacă ură și xenofobie cu tacticile lor.