Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Războiul din Irak nu a fost ”ultima soluție” – concluzii comisie de anchetă

razboi_irak_ancheta.jpg

Anchetă privind războiul din Irak a fost ordonată de fostul premier Gordon Brown
Anchetă privind războiul din Irak a fost ordonată de fostul premier Gordon Brown
Image source: 
RFI

Marea Britanie nu a epuizat toate căile diplomatice de negociere înainte de a se alătura Statelor Unite în războiul din Irak din 2003, susține raportul unei comisii de anchetă în această chestiune.

Invazia Irakului în 2003 de către forțe armate occidentale s-a bazat pe informații și evaluări eronate, susține președintele comisiei de anchetă, care mai spune că nimeni nu a pus la îndoială și nu a a stat să verifice cât de reale erau informațiile venite de la fața locului.

Marea Britanie a plecat la război în Irak înainte să fie epuizate toate opțiunile pașnice pentru dezarmarea lui Saddam Hussein, mai scrie în raport.

Comisia condusă de John Chilcot a lucrat timp de șapte ani la această anchetă, iar concluziile sunt critice la adresa unor oficiali de rang înalt, printre care și premierul de la acea vreme Tony Blair.

Președintele comisiei, Sir John Chilcot, susține că premierul de atunci al Marii Britanii, Tony Blair, a subestimat impactul pe care îl va avea intervenția militară asupra Irakului și a întregii regiuni înconjurătoare, și asta în ciuda mai multor avertismente clare venite din partea strategilor.

Acum, după apariția concluziilor anchetei, multă lume se așteaptă ca fostul prim-ministru laburist Tony Blair să își ceară scuze în mod public de la adversarii politici ai războiului, dar și de la familiile celor 179 de militari britanici și civili uciși în Irak, între 2003 și 2009.

Anchetă privind războiul din Irak a fost ordonată de fostul premier Gordon Brown, în iunie 2009.

1050