Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


A cincea dimensiune a conflictului NATO-Rusia: spațiul virtual

rzboi_final.jpg

Alexandra Sander, cercetătoare specializată pe tehnologie şi securitate naţională la CENTRUL PENTRU O NOUĂ SIGURANŢĂ AMERICANĂ din Washington

Doctrina NATO recunoaşte acum, după summit-ul de la Varşovia, spaţiul virtual drept o nouă dimensiune, a cincea, a conflictului militar. Este un moment istoric. Frazeologia programatică este răsunătoare, clasificând "câmpul de luptă digital" ca un "teritoriu operaţional", asupra căruia se extind toate înţelegerile pre-existente ale Alianţei, printre care şi faimosul articol 5. Deşi nu explicit, se prelungeşte în virtual şi tensiunea, conflictul cu Rusia, ţara care ar fi integrat deja "ciber-capacităţi ofensive" în doctrina sa militară. Pentru ca această re-configurare doctrinală NATO să aibă sorţi de izbândă însă, este nevoie printre altele, de o armonizare a eforturilor între SUA şi Europa, lucru nu tocmai uşor de realizat, pentru că între cele doua părţi există convergenţe, dar şi diferenţe culturale şi juridice substanţiale. Despre aceste aspecte am discutat cu Alexandra Sander, cercetătoare specializată pe tehnologie şi securitate naţională la CENTRUL PENTRU O NOUĂ SIGURANŢĂ AMERICANĂ din Washington. Ea a lucrat de asemenea în structurile Adunării Parlamentare NATO de la Bruxelles, unde a participat, printre altele, la elaborarea politicilor de ciber-siguranţă.

Alexandra Sander: Atât SUA cât şi Europa pun mare preţ pe accesul neîngrădit şi pe  libertatea Internet-ului. Acesta este punctul geometric al  politicilor elaborate pe cele două maluri ale Atlanticului. Diferenţa principală constă în modul în care este concepută confidenţialitatea.  În Europa se  manifestă, din motive preponderent istorice,  mai multă suspiciune în raport cu statul căruia i se dă un acces prea mare la  informaţii. Aş cita, în acest sens, abrogarea, în 2014, a Directivei privind stocarea datelor, şi aşa numitul "drept de a fi uitat", care permite particularilor să şteargă informaţii personale de pe Internet.  În SUA, pe de altă parte, avem un sistem influenţat, determinat masiv, de legislaţia anti-teroristă în vigoare după 11 septembrie 2001. Accentul cade pe accesul la informaţii, fapt evidenţiat într-o lege aprobată la sfârşitul anului trecut, care reglementează transferul de informaţie digitală cu scopul de a înlesni schimbul de informaţii şi date între sectorul privat şi stat.  Prioritatea principală este siguranţa naţională. În Uniunea Europeană observ un accent mai mare pe reacţia la crima cibernetică, şi pe întărirea infrastucturii critice. Legislaţia recentă la nivelul Uniunii Europene obligă sectorul privat să raporteze organismelor abilitate toate atacurile digitale, şi stabileşte standarde minime privind  siguranţa cibernetică a infrastructurii critice.

Reporter: Există diferenţe mai mult sau mai puţin profunde. Pot ele să obstrucţioneze efortul comun?

Alexandra Sander: Cred că pot avea acest efect.  Asta se observă mai clar decât oricând în epoca post-Snowden. SUA sunt privite cu neîncredere în materie de ciber-siguranţă, fapt reflectat în raporturile cu firme comerciale americane, sau în conlucrarea la nivelul serviciilor de informaţii. Cred însă că există motive de  a continua să cooperăm, trecând peste fricţiuni de moment,  pentru că, mai presus de ele, avem acea valoare comună evocată mai devreme, opţiunea pentru un Internet deschis şi liber. Colaborarea trebuie aşadar să depăşească toate obstacolele, tocmai pentru a salvgarda politic acest bun comun. N-are sens să ne agăţăm de mici diferenţe de opinie bazate pe bănuieli în ce priveşte posibile abuzuri statale în sfera informaţiilor personale.

Reporter: Sunt semne că exact asta se întâmplă, se încearcă, în general, depăşirea dezacordurilor.  Pe ce căi concrete, care sunt mecanismele specifice de conclucrare?

Alexandra Sander: În 2010 a fost creat GRUPUL DE LUCRU SUA-UE, primul cadru formal de cooperare bilaterală în sfera siguranţei cibernetice şi combaterii crimei digitale.  Principalele sale direcţii de acţiune  erau:  gestionarea incidentelor, parteneriatul public-privat, mărirea vigilenţei şi riposta la crimnalitatea cibernetică. GRUPUL își propunea să faciliteze dialogul transatlantic, și unul dintre rezultatele sale cele mai tangibile a fost  exercițiul de coordonare din 2011 facilitat de către AGENȚIA UE DE SIGURANȚĂ A REȚELEI ȘI INFORMAȚIEI (ENISA). Acest gen de activități joacă un rol major în stabilirea de politici comune americano-europene, permițând scoaterea la iveală a vulnerabilităților sistemice și focalizarea cooperarii. În 2014 am avut prima întâlnire a GRUPULUI DE DIALOG SUA - UE, for care promovează schimburile în chestiuni de interes mutual.  În ce privește raporturile bilaterale,  este demn de menționat SCUT REZISTENT, recentul exercițiu americano-britanic de coordonare a ripostei la atacuri în domeniul bancar. Nu vorbim așadar numai despre relații inter-guvernamentale sau public-privat, ci și despre exact acest tip de abordare mai restrânsă, pe discipline, căreia i se dă, justificat, o atenție din ce în ce mai mare.

Reporter: Menționați raportul public-privat, esențial acum, când spațiul virtual devine, după Conferința NATO de la Varșovia, spațiu oficial de confruntare.  Capacitățile defensive sau ofensive ale ALIANȚEI cuprind, în această sferă, o vitală componentă privată. Care este deci raportul public-privat, pe cele doua maluri ale Atlanticului, în materie de furnizare a tehnologiei și programelor cibernetice militare?

Alexandra Sander: În ce privește furnizarea de către sectorul privat, comercial, a soft-urilor de apărare,  SUA au întâietate pe piață prin companii precum Mandiant, CrowdStrike și Hewlett-Packard. În sectorul public, pe de altă parte, consider că Europa e mai avansată în sfera cercetării și dezvoltării de resurse cibernetice defensive.  Exemplul cel mai bun în acest sens este CENTRUL DE EXCELENȚĂ NATO ÎN DOMENIUL RĂZBOIULUI CIBERNETIC (CCDCOE) din Estonia, cu activitatea pe care acesta o desfășoară pentru a mări potențialul defensiv al Tratatului Nord-Atlantic și a pune la dispoziția statelor membre cercetarea, dezvoltarea și tehnologia. SUA sunt mai reticente când vine vorba de schimb de informații în materie de cercetare și dezvoltare a tehnologiei.