
Politică
Tentativa de blocare a candidaturii lui Donald Trump a eșuat. Convenția Republicană continuă
conventie.jpg

“Suntem împreună de 18 ani, și mi-am dat seama, din prima clipă, că-și iubește profund țara. Patriotismul său e pur, fără ascunzișuri, pentru că iubește America foarte mult”, a rostit a treia doamnă Trump, într-o seară în care notele familiale au fost subsumate unei teme dramatice, anume siguranța internă și internațională, afectate, în viziunea Republicanilor, de slăbiciunea și indiferența adminstrației Democrate în care Hillary Clinton a ocupat un post proeminent.
S-au perindat la tribună părinți ai unor americani uciși înlăuntrul țării de imigranți ilegali, fratele și sora unui grănicer mort pe frontiera sudică într-un schimb de focuri cu elemente criminale care operează nestânjenit din cauza efectivelor insuficiente pe porțiunea arizoniană a graniței și, în momentul cel mai încărcat de semnificații politice din punctul de vedere al organizatorilor, mama unuia dintre funcționarii serviciului diplomatic care și-au pierdut viața, în 2012, în atacul terorist asupra Consulatului american din Benghazi.
“În acea noapte am pierdut fii, frați, tați și soți, am pierdut patru americani temerari care au făcut sacrificiul suprem pentru țara pe care au slujit-o, am pierdut, ca țară, adevărul. Pentru toate aceste pierderi, pentru toată durerea, tot cinismul abătut dupa aceea asupra Americii, o învinuiesc pe Hillary Clinton”, a rostit înlăcrimată și gâtuită de emoție Pat Smith, pentru care Donald Trump reprezintă o alternativă în plan uman și politic.
A fost un sentiment împărtășit și amplificat, din unghiuri diferite, de ceilalți vorbitori, un amestec pitoresc de stele de telenovele și tele-realitate, militari din corpuri de elită, senatori precum Joni Ernst, una dintre personalitățile ascendente ale partidului, curtată de nominalizat, evident fără succes, pentru poziția vice-prezidențială și, bineînțeles, inevitabilul fost primar al New York-ului, Rudi Giuliani care a evoluat, după perioada de glorie, într-o direcție ultraconservatoare. “Știm că putem restabili siguranța Americii, pentru că am făcut-o eu însumi, transformând New York-ul din capitala națională a crimei în cea mai sigură metropolă americană. Ce eu am făcut pentru New York, Trump va face pentru America”.
Drumul către această apoteoză laudativă, această înaltă declarație de încredere n-a fost ieri tocmai lin. Au fost proteste răzlețe în orele de vârf. Au fost, la începutul programului, îndată după prânz, momente de dramă organizatorică, în care o majoritate a delegaților din unsprezece state, mult peste limita statutară, a cerut vot deschis asupra "clauzei de conștiință," care ar fi permis grupării anti-Trump să-i dezlege pe delegații legați, care ar fi devenit teoretic liberi să voteze un candidat alternativă. Manevrele au fost conduse de senatorul de Utah, Mike Lee, și de fostul ministru statal al justiției din Virginia, Ken Cucinelli, care au interpelat în repetate rânduri prezidiul și au scandat că vocea delegaților aleși nu este auzită. Deznodământul a fost previzibil - respingerea cererii dizidenților de a supune la vot moțiunea de reconsiderare - dar se vorbește, în culise, de posibilitatea unor surprize în zilele următoare.
E greu de imaginat că învestitura lui Donald Trump mai poate fi barată, dar puțină dramă nu strică într-o astfel de ocazie.